~capitolul 4~la granita dintr-e viata si moarte partea1~

Eram dea dreptul furioasă și eram capabilă să distrug tot sin calea mea vroiam să ajun cât mai repede acasă… spre răspunsuri… fiecare pas pe care îl făceam micșora distanţa dintre mine și adevăr dar așteptarea… așteptarea de a ajunge acasă era dea dreptul chinuitoare și insuportabilă… încercam să îmi controlez mintea să o mențin concentrată asupra drumului și pe ceea ce aveam să găsesc acasă, să nu îmi las mintea să zboare către amintirea năucitoare a morții tatălui meu, Abe, sau a faptului că Victor mă mințise… însa încercările mele dea dreptul patetice nu fură de nici un folos. Nu mă puteam gândi decât la unchiul meu, Victor… Cum?… De ce ??? De ce mă mințise ? De ce nu îmi spuse adevărul?… să mă mintă în felul ăsta… să mă manevreze ca pe o marionetă în lumea lui care trebuia să fie perfectă… ei bine am o noutate pentru el… eu NU sunt fiica perfectă, nu sunt fiica lui trebuie să sparg acest univers fictiv și să îl fac să realizeze realitatea… aşa cum am făcuto eu… mă întreb dacă el măcar realizase ceea ce făcu… SE CĂSĂTORI CU SOȚIA FRATELUI SĂU !! Și asta nu e deloc normal… ah simțeam cum furia mi se accentua din ce în ce mai mult, ceea ce simți directoarea mea din generală când i-am pus șoareci în sertar și șopârle în birou și i se cocoţă pe spate fu nimic în comparație cu ce simțeam eu și pasul meu apăsat și rapid se accentua cu mult, mă simțeam trădata, mă simțeam ca ultimul om de pe pământ sentimentul era groaznic și neplăcut… deodată mă oprisem privind în gol cu ochii sticloși și îmi dădusem seama… Cristian… el știa cine fusese tatăl meu adevărat și ascunsese acest lucru.. oare… ce alte lucruri mai ascundea de mine?… nu… nu vreau să mă gândesc la asta… mă cuprinsese un sentiment uimitor de frică… apoi frica se transforma în furie cât ai clipi din ochi și pornisem iar la drum.

Sentimentele mele erau foarte amestecate… furie amestecată cu frică și un strop de melancolie… simțeam cum ceva îmi apasă inima și mă împiedica să respir sau să gândesc limpede… apoi frânturi din amintirile mele începu să îmi apară în minte desfășurându-se ca într-un film, tata cum intra pe ușa casei cu un zâmbet larg pe buze cu o cupă câștigată la cine știe ce competiție internațională și un ursuleț în mână, mama cum îl îmbrățișă și săruta, unchiul meu cum mă ținea strâns în braţe ca și cum aş fi fost cine știe ce comoară, vilele de vara, vacanţele, zâmbetele calde ale părinților lui Cristian și îmbrățișările lui calde ce mă făceau să mă simt în siguranță… ia stai.. părinţi lui Cristian..?.. da ei erau mereu aproape pentru ai sprijini pe mama și tata erau niște prieteni foarte buni și în cele din urmă accidentul tatălui meu.. iar la scurt timp nunta.. mamei mele… cu Victor nu știam de ce mama să căsătorit cu el.. nu îl iubea o puteam vedea în ochii ei iar la nunta lor afișa un zâmbet rece chinuit și fals ce îmi îngheța inima toate îmi apăreau în minte furia mi se domoli un pic dar nu îndeajuns de mult încât să mă facă să îl iert pe Victor sau să mă oprească să lovesc pe oricine îndrăznea să mă oprească din drumul meu… o da eram periculoasă…

Vroiam răspunsuri la întrebările mele mai mult decât vroiam să respir și știam că în curând le voi avea… inima îmi era din ce în ce mai goală iar trupul din ce în ce mai greu… și mă străduiam din răsputeri să nu plâng știam că mai am cale lungă acasă fiecare pas al meu devenea din ce în ce mai greoi apoi am văzut strada aceea ce îmi era al naibii de cunoscută… fără să mă gândesc am pornit spre locul ce mă făcea să mă simt în siguranța, singurul loc în care lanțurile trecutului meu puteau fi rupte și nu mă puteau împiedica să zbor sau în cazul meu să merg cu o viteză năucitor de mare pe o pistă de curse conducând o motocicletă de viteza restul drumului spre pista fusese practic inconștient, trupul meu nu avea nevoie de comenzi ca să știe unde să meargă… iar în ochii mei se putea zării setea de viteză, de libertate:

– Hei Em nu team mai văzut de mult, vocea îi era caldă și prietenoasă deși el era cel mai aprig și greu de învins adversar al meu pe pista de curse aici unde nu concurăm îmi era unul dintre prietenii fără de care nu aş putea să trăiesc, sper că te-ai antrenat data trecută mia fost prea ușor să te înving, vocea i se transforma ușor în una batjocoritoare iar eu instinctiv m-am apărat.

–Hei Ren, ultima dată când neam întrecut eu am câștigat, dacă tot vorbim nu team mai învins de mult, cuvintele mele erau jucăușe și glumețe dar tăioase ca lama și din câte se părea ele sfâșiate în bucăți ogurliul fragil al lui Ren.

– Asta nu se va mai repeta, ai avut noroc… spuse într-o încercare disperată și rușinata de a se apăra.

– Am nevoie de motor, încă respiram greu și eram puțin amețita aaaaahhh ce dracu toată lumea se învârtea cu mine ca într-un fel de dans ciudat dar cu toate astea m-am concentrat și am reușit să văd uimirea din ochii aceia căprui și blânzi care începeau să fie acoperiți de părul lui până la umeri, de un blond închis sau un șaten foarte deschis, ce și-l prindea adesea în coada și azi nu fu o excepție.

– Em nu ai de gând să repeți ce ai făcut ultima dată nu? Cu un aer neîncrezător își încrucișa mâinile lui mari și puternice la pieptul lui plin de mușchi bine format din cauza mersului regulat la sală.

– Să întâmplat doar o dată şi nu a fost mare lucru, cu un gest nonșalant am gesticulat cu mâna dreaptă pentru a-mi întări spusele.

– Ai dat cu spray paralizant în faţa unui polițist ce descoperi că ai făcut o cursă prin oraș, încerca să își ascundă amuzamentul dar privirea lui gingașă și amuzată îl trădă.

– Immm… ridicasem din umeri și îmi dădusem ochii peste cap ca un semn de nepăsare, deci îmi dai motorul? Întrebasem sătula de jocul nostru care vroiam să ia sfârșit.

– Bine… și ezită un pic… dar ai mare grijă de el, se frământa îngrijorat și sperând că nu va regreta acest lucru mai târziu.

– Mersi și a… da nu te lasă învins încă din prima rundă a campionatului național, vreau să am eu plăcerea de a te învinge, spusesem cu o voce îngâmfată și plină de sine.

– În visele tare McHilar, acum nu mai încăpea îndoială nu mai eram prieteni, cel puțin nu deocamdată, butonul imaginar se roti 180 de grade de la amiciție la adversari mereu am avut această relație ciudată de prieten adversar cu el… îi zâmbeam într-un mod dulce care știam că îl va înmuia și îmi pusesem casca pe cap și încălecasem pe motor, mă simțeam invincibilă, acum știu de unde am moștenit pasiunea pentru curse iar atunci era mai puternică și sălbatica ca oricând am strâns tare accelerația și am pornit cu toată viteza.

Adrenalina mă cuprinse cu totul era aşa de plăcut și de incredibil, era o plăcere de neexprimat îmi făcea inima să bată cu putere mă simțeam ca și cum ceva miar apăsa pe piept dar în acelaşi timp îl simțeam aşa de liber, era ciudat am accelerat din ce în ce mai mult, adrenalina îmi creștea nu am mai ținut cont de limita de viteză, mă simțeam mai liberă ca niciodată eram plină de viaţă, de extaz… era seară.. nu știu cum… dar se făcu seară era întuneric aşa că am aprins luminile motorului, timpul trecu repede iar eu abia îmi dădusem seama că am trecut de mult timp de casa mea, din cauza extazului nu observasem, întoarsem și mergeam acum în direcția cea bună la scurt timp mă învălui din nou acea sete de viteza și prelua controlul.

Deodată mă trezisem din visul meu și văzusem o mașina în faţă, venea spre mine inima începu să bubuie mai tare la gândul unui accident din cauza unui idiot, apoi mi-am dat seama eu eram idioată… mergeam pe banda nepotrivită, inversa sensului meu de mers… reușisem cu greu să evit ciocnirea cu acea mașina care claxona ca dracu… dar din cauza virajului brusc și intrarea pe cealaltă banda m-am ciocnit de o mașina ce mergea cum trebuie spre deosebire de mine… impactul fu unul destul de puternic, mă azvârli la vreo 5 metri, mă durea tot corpul și puteam simți sângele cum mi se scurgea de la tâmplă, aveam noroc totuși că îmi pusesem casca dar asta va fi de ajuns ca să mă ajute să supraviețuiesc?… nu știu… apoi leșinasem de durere… durerea pe care nu vroiam să o mai simt în viaţa mea.. dacă mai aveam să trăiesc după aceea… frate leșinam cam des în ultima perioadă iar asta avea să îmi afecteze serios reputația de fata-dura-aducătoare-de-belele-și-totusi-amuzanta… dar îmi voi face griji de asta mai târziu… dacă va mai exista un mai târziu…

Lista de întrebări care au neapărata nevoie de un răspuns.

Va reuși Emma să supraviețuiască sau îi va bântui pentru totdeauna pe Cristian şi pe Victor? (o da pot să o fac să facă şi asta >:): D).
O va întâlni Emma pe mama ei? (da).
Unde naiba e Caleb?
Ce dracu face Cristian parcă era gardianul ei? >_<.
Tatăl Emmei va vrea să o ia cu el, în lumea cealaltă? (nu vă zic deși răspunsul se înclina mult spre d… ne tot nu zic).
Ema va alege viaţa sau moartea?
Care este secretul din spatele lui Cristian care îl întemnițează?
Ce naiba aveau Abe și Alice de nu o ajutau pe Emma? (Abe+Alice=părinţii).

Din capitolul următor.

– Vrei să mergem pe acoperiș? Eu făcusem un semn aprobator din cap şi pornisem amândouă pe acoperişi… eu mă apropiasem periculos de mult de marginea acoperișului, pe care mă cățărasem și stăteam în picioare pe ea… din nu știu ce motiv…, ai grijă, spuse mama.

– Ce faci aici? O întrebasem eu.

– Am grijă să nu faci o prostie, apoi pe partea cealaltă în aer apăru tata practic plutind, în dreapta era mama iar în stânga tata, iar eu eram între ei mută de uimire.

– Las-o pe ea să aleagă… spuse tata zâmbind.

– Chiar crezi că e o idee bună? E prea tânără, spuse mama serioasă și îngrijorată.

– Repet las-o pe ea să aleagă, Emmei ce vrei să faci să stai cu noi, cu părinţii tăi sau să stai aici în lumea asta plictisitoare?

– E… este posibil să fiu iar cu voi? Eram şocată…

Oppa ce va face Emma???? Va sta cu părinţii ei și practic va muri și… sfârșitul poveştii sau va rămâne printre cei vii? Dar… oare ce o leagă de lumea viilor?.. ei bine nimic… sau poate cineva pe care încă nu îl cunoaște… toate acestea le veți descoperii în partea a 2 a.

//

5 gânduri despre &8222;~capitolul 4~la granita dintr-e viata si moarte partea1~&8221;

  1. Oh Doamne!!In primul rand: CE DRACU SE INTAMPLA CU EA?!Parca vroia sa afle adevarul nu sa il afle dupa ce va bantui casa lui Victor,nu?Sper sa aleaga ceea ce e mai corect si desigur,nu am pututu sa nu observ numele acela irezistibil de uhh…Ren :X:X:X:X:X!!!!
    Mi-a placut maxim!!!Sper sa nu fie sfarsitul acestei povesti!!!
    ~LovE,Calla!~

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s