~capitolul 6:rapirea~

pozitia-in-care-se-doarme-afecteaza-calitatea-vietiiInima îmi bătea cu putere în timp ce țineam în mana bucata aceea de hârtie ce avea mai multa importanta decât vroia sa arate .Mâinile mele tremurau incontrolabil și începusem sa ma gândesc la multitudinea de posibilități în care scrisoarea conținea vesti îngrozitoare ce as fi preferat sa nu le aflu vreodată.Oare era bine sa o deschid?Viata mea fu destul de frumoasa pana sa aflu cine este adevăratul meu tata …sau, cine a fost mai bine spus…

-Emma!

Acea voce îngrijorata ma scoase din transa și ma făcu sa îmi îndrept întreaga atenție spre ușă și către mica fata cu parul roșcat și cârlionțat ,cu ușoare zgârieturi și ochii roșii de la plâns.

-Emma!Ma mai striga o data atrăgându-mi atenția și scoțându-mă din soc ,inconștientă am ascuns scrisoarea înainte ca ea sa o vadă și cu o voce panicata și îngrijorată am spus:

-M…Mia!Ce ți sa întâmplat?Vocea mea era stinsa,aproape ca o șoaptă la început însă treptat se transforma într-un țipăt plin de furie agitație și frica.

-Caleb și J.M…au,au fost…dar sa oprit și a izbucnit în plâns, șiroaie de lacrimi ii invadau chipul gingaș și brăzdat de tăieturi.

-Mia!am țipat eu alergând spre ea și apucând-o strâns de umeri .Mia calmează-te!văzându-i starea nu am mai țipat și i-am zis cu o voce plăpândă și calma :Mia ce sa întâmplat?i-am slăbit strânsoarea și am lăsato sa plângă puțin cu capul pe pieptul meu ,lacrimile scurgându-se pe pieptul meu direct în inima mea .Ma durea sa o vad asa și nu mai vreau sa o vad asa vreodată apoi mi-au venit în minte ultimele ei cuvinte și am spus:Mia ce sa întâmplat cu Caleb și J.M.?spuse-m uitându-mă la ea calma păstrându-mi tonul scăzut.

Ea se desparți de mine și se uita la mine transmițându-mi mii de mesaje, prin ochii ei verzi ca jadul se putea vedea frica , durerea și ce ma speria cel mai mult: disperarea, printr-e lacrimile fierbinți ea șopti:

-Au fost răpiți,au fost răpiți Emma.

-De cine ?am întrebato eu încercând sa ascund mania dintr-e cuvinte mângâind-o pe cap.

-Nu știu…erau niște bărbați ,aveau măști și mi-au spus sa iți transmit un mesaj,spuse cu un glas tremurând ce ma făcea sa vreau sa o protejez.

-Ce anume?Spuse-m pe un ton din ce în ce mai apăsat străduindu-mă sa nu dau cu pumnul în perete.

-„Maine la ora 14:00 dute acolo unde a început totul,vino singura și adu cipul altfel cei 2 vor muri „spuse încercând sa se calmeze.

-Cipul?Întrebă Cristian uitându-se la mine curios și neîncrezător.

Eu i-am spus sa o ducă pe Mia în sufragerie și sa o așeze pe canapea în timp ce eu alergam spre camera mea și luam un iepure de plus alb ce mi-l dădu cadou mătușa mea (sora mamei mele)îl pusem pe măsuță din fata canapelei din sufragerie și azvârlisem un cuțit-pe care îl luasem din bucătărie- în burtica animalutului,în timp ce eu cautam prin umplutura iepurașului Mia și Cristian se uitau la mine de parca as fi fost nebuna ,dar nu conta.

-Emma …spuse Cristian dar eu îl oprisem zicând:

-L-am găsit ,scoțând din burtica animalutului o sfera mica neagra ,nu mai mare decât una de golf  sau poate mai mica.Am desfăcut-o și acolo așezat cu grija pe o pernuță un cip mic și negru.

-Asta este…începu Mia dar vocea i se stinse înainte de a termina.

-Da asta cauta ei.

-„Unde totul a început” unde e acel loc?întrebă Cristian cu privirea ațintita spre mine.

-Acolo unde au încercat sa îmi ucidă mătușa ,am spus uitându-mă la podea și unde sora mea a pierit am continuat încercând sa îmi mențin tonul scăzut.

-Ema.Spune ce sa întâmplat ,spuse Cristian hotărât .

Eu cu mai multa hotărâre am spus:

-Nu.

-De ce?întreba el.

-Pentru ca nu !am spus răstindu-mă la el ,nu vreau sa îmi amintesc te rog înțelege.

El,evident deranjat de situație, ma săruta pe frunte.

-Si ce o sa facem acum?întreba Mia cu mai multa stăpânire de sine.

-Nu iți face griji ii voi salva ,ii spusem în timp ce o conduceam spre camera mea pentru a se odihni.

Aveam o privire calma și îngăduitoare ce o calma dar în spatele ei se ascundea o furie gata gata sa explodeze din secunda în secunda ce cu greu o controlam.

-Vreau sa te ajut,spuse ea.

-E prea periculos ,spusem încercând sa adopt o atitudine de șefă în timp se ea se urca în pat.

-De aceea trebuie sa vin,nu sunt atât de slaba ,nu mai sunt.

-Știu dar nu pot risca sa pățești ceva…dacă tu ai…dar glasul îmi fu întrerupt de țipetele Miei.

-NU VOI PĂȚI NIMIC !EU NU SUNT CA SORA TA !NU SUNT SLABA!ACCEPTA EMMA NU SUNT…dar se opri și se uita la expresia mea ce afișa durerea ce o simțeam.

-Știu am spus calma încercând sa schițez un zâmbet.

M-am așezat pe pat și am mângâiato pe par.I-am dat un șervețel pentru a se șterge pe fata.

-Mai bine ai face un dus,i-am spus.

-Emma eu…dar am oprit-o printr-un gest cu mana.

-Daca tu sau Cristian sau oricine altcineva va veni cu mine va fi în pericol la fel și Caleb și J.M. nu pot permite asa ceva , chiar de nu suntem surori de sânge tot țin la tine ca la o sora ,dar nu te-am comparat niciodată cu Maria(sora mea mai mica care acum e moarta).

-Em eu…dar înainte de a mai spune ceva am întrerupto zicând :

-Te rog odihnestete ,îl voi aduce pe Caleb înapoi,ii voi aduce pe amândoi teferi și nevătămați.

După o pauza mai lunga ea zise:

-Emma dacă ii vei aduce pe amândoi nevătămați ,te rog întoarce-te și tu în viata,spuse Mia practic implorându-mă.

-Nu iți face griji voi veni în viata și nevătămata ,totul va fi bine acum serios culcate.

Aceasta a fost probabil cea mai mare minciuna pe care am spuso vreodată.Am încercat sa par cat de sigura pe mine am putut și cred ca am reușit sa o conving de spusele mele deoarece ea dădu aprobator din cap și adormi instant conștientă de faptul ca nu avea nici un rost sa se contrazică cu mine.La scurt timp am ieșit din camera strângând bila din mana atât de tare încât credeam ca se va sparge.

-Ce vom face?întrebă Cristian când intrasem în sufragerie.

-Hm ii voi salva pe Cristian și J.M. ce altceva am putea sa fac? Apropo tu nu vii cu mine.

-Poftim?Nu te las singura !O sa fii ucisa.

-Trebuie sa o aperi pe Mia ,și apoi ma ști pe mine nesăbuita?încercam sa destind atmosfera printr-o gluma dar fără rost caci Cristian izbucni întocmai ca un vulcan.

-Da spuse Cristian disperat și furios.Când eram mici mereu erai  nesăbuită ,erai…dar l-am întrerupt și am spus:

-Ai dreptate eram dar nu mai sunt spusem accentuând cuvintele.

-Nu te las sa faci asta singura e pura sinucidere ,spuse apucându-mă de mana și trăgându-mă spre el.

-Daca vii cu mine Caleb și J.M. vor muri instant va fi sinucidere pentru ei ,spusem țipând dând drumul furiei ce clocotea în mine și uitând ca as pute sa o trezesc pe Mia.Nu pot îngădui sa ii pierd pe cei dragi mie,nu mai pot,spusem eliberându-mă de strânsoarea mâinii lui ce ma făcea încetul cu încetul sa ma înmoi și sa uit de furia mea aproape incontrolabila.

-ȘI EU CREZI CA POT ÎNGĂDUI SA TE PIERD?SUNT GARDIANUL TĂU ,SUNT PRIETENUL TĂU ȘI MAI PRESUS DE TOATE SUNT IUBITUL TĂU! tipa el la mine

Eu ma uitam la el uimita ,aveam 1000 de replici în minte prin care sa ii închid gura dar m-am hotărât sa tac și  am început sa alerg spre camera mamei mele.M-am trântit în pat și am adormit instant.

In acea noapte avusem un vis ce ma făcut sa plâng și sa tip ,de fapt nu fu un vis ci o amintire.Mi-am amintit de acea noapte întunecată și rece de vara când mătușa mea alerga cu mine și cu sora mea în brate pe aleea sinistra și îngustă.Nu se vedea nici o raza de speranță pentru noi.Nu puteam supraviețui fără ajutor.Tot ce puteam sa facem în acel moment era sa alergam  încercând sa ne ținem în viata cat de mult timp posibil,pana vor veni ajutoare.Îmi amintesc perfect cum mătușă mea tipa cerând ajutor prin casca de la ureche,luna dornica sa vadă sânge proaspăt ,soarta care ne era potrivnica , acei oameni cum se apropiau cu fiecare secunda trecuta apoi terifiantele împușcături ,mătușa mea cazând la pământ cu șiroaie de sânge scurgându-se de la tâmplă ,sora mea stand nemișcată plina de sânge ,fără suflare.Era terifiant acel tablou plin de sânge pe care as fi vrut sa stea ascuns în străfundurile mintii mele.In următoarele secunde apărură un grup de 30-40 de oameni îmbrăcați în costume negre iar unchiul meu se afla printre ei țipând,strigându-o pe mătușa mea sperând sa se ridice,dar țipetele lui erau zadarnice eu eram singura persoana conștienta de acolo dar nu pentru mult timp caci din cauza fricii și a socului îmi pierdusem și eu cunștința.

Ma trezise-m la spital cu bratul drept bandajat.Mama era și ea acolo avea ochii roșii de la plâns și îmi spuse crudul adevăr despre sora mea,acela ca nu mai era în viata.Atunci am plâns ,am plâns în hohote în bratele protectoare ale mamei mele dar oricât as fi plâns știam ca durerea nu va dispărea ,ea va rămâne acolo amintindu-mi de acea zi cumplita.La scurt timp am aflat ca mătușa mea nu era moarta dar nici bine nu era…ea a fost împuscată în ochiul stâng și își pierdu memoria din nefericire …dar era în viata.Apoi peste o ora veniră niște polițiști pentru a ma interoga în legătură cu ce se întâmplase în acea noapte…

La scurt timp am fost trezita(din fericire) de către Cristian care ma scutura într-o încercare disperata de a ma trezi , aveam ochii roșii din cauza plânsului eram încurcată în așternuturile ce începeau sa îmi fie închisoare.

-Ești bine ma întrebă Cristian luandu-mi fata în mâinile lui mari și calde.

Era îngrijorat și speriat.Eu ma eliberasem de așternuturi și de mâinile lui ce îmi țineau privirea ațintita asupra lui.In timp ce ma dădeam jos din pat m-am uitat la ceasul care indica ora 9:00 dimineața ,mai sunt doar 5 ore…5 ore pana la întâlnirea cu răpitorii ,5 ore pentru a face un plan și sa ne pregătim sa îl punem în aplicare.Doar 5 ore….

-Da sunt bine,mințeam și el știa asta .

M-am dus în baie și am dat drumul la dus lăsând apa rece sa îmi uda hainele și sa îmi limpezească mintea ajutându-mă sa găsesc un plan pentru ai elibera pe Caleb și J.M…..am stat acolo cam jumătate de ora în timp ce Cristian încerca sa ma convingă sa ies de acolo dar eu îl ignoram ma comportam ca și cum nici nu ar fi fost acolo ca și cum nu ar fi existat …..ca și cum nu ar fi existat asta e !

Într-un final am ieșit din dus cu un zâmbet triunfator pe buze.Cristian se uita la mine ca și cum as fi fost nebuna și ma înveli cu un prosop zicând:

-Ești nebuna!era ironic și nervos iar eu ridicasem din umeri.

-Dar tot ma iubești,spusem zâmbind.

-Ba nu spuse el încruntându-se.

-Ba nu spusem folosind un ton jucăuș și dându-i un sărut franțuzesc.

-Ești nebuna repeta el luminându-se la fata și punându-și mâinile pe soldurile mele.

-Poate spusem eu acoperindu-i gura cu un deget înainte de a mai spune ceva.Nu avem timp pentru asta avem treaba,spusem pe un to seducător și jucăuș.

-Avem ma întrebă el ironic.

-Daca nu vrei sa vi e tot una pentru mine ,spusem încercând sa îl înțep cu cuvintele.

-Ce vom face?Întrebă Cristian nerăbdător ca un copil de 2 ani ce își vrea cadoul.

p_1780_iepure_38cmpizap.com13568883495531

//

9 gânduri despre &8222;~capitolul 6:rapirea~&8221;

  1. ma bucur ca se complica de acum, nu se lalaie povestea si la cap 2000 devine interesant. ideea cu rapirea e socanta, atrage multe intrebari dupa ea.
    imi place foarte mult felul curat in care este realizat ficul, curge foarte usor informatile, nu te poti incurca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s