~capitolul 8: surprise~

crying

Lacrimile își făceau apariția din ochii mei chiar de eu nu le dădeam voie.Durerea îmi străpungea inima lăsându-mă aproape fără suflare.Întregul meu corp era încordat în timp ce îl strângeam pe Cristian la piept:

-De ajuns!Emma vreau cipul!Spuse Alexander

-Nu!Apoi el ma apucase de bluza cu ambele mâini și ma arunca la 2 metri.

Toate se zdruncinata în mine,ma durea dar cred ca voi trai…sper,Alexander se apropia de mine și îmi puse pistolul la tâmplă.

-Nu ma enerva fetito!spuse el punând degetul pe trăgaci.

Se apropia astfel încât sa îmi poată vedea întreaga fata și decolteul meu generos.

-Ești mai frumoasa ca mătușa ta ,spuse el plimbând pistolul de la tâmpla mea la bărbie și apoi la decolteul meu.

Îmi dădu un sărut pe obraz ,după aceea pe gat ducându-și săruturile din ce în ce mai jos,eram dezgustata de atingerile lui. Locurile unde ma atingea mi se păreau dezgustătoare și ma făcea sa vreau sa jupoi pielea de pe mine.Tremuram din cauza furiei și singurul meu scop în acel moment părea sa fie sa ii sparg capul lui Alexander.Am încercat sa ma controlez în timp ce el îmi atingea cu mana soldul și vroia sa o ducă din ce în ce mai jos.Eu am profitat de neatenția lui și i-am luat pistolul din mana  și l-am îndreptat spre tâmpla lui.L-am imobilizat punându-mi mana în jurul gatului lui și punând țeava pistolului la tâmpla lui.

pizap.com13577251395021

-Înapoi!am strigat către oamenii lui Alexander.Înapoi am zis!am repetat cu mai multa hotărâre și furie.

-Faceți ce spune.Emma te rog sa nu faci o prostie ,a spus Alexander evident depășit de situație,el nu credea ca eu,o fetita neajutorata,as putea sa îl pun într-o asemenea dificultate sau ca l-as putea ucide cu adevărat sau ca as avea atât de multa forță încât sa îl țin în acea priza, astfel încât sa simtă niște dureri groaznice și abia sa poată vorbi.:)

-Prostie mai mare decât aceea de a te lasa in viata nu exista ,i-am spus pe un ton nemilos ce îl speria puțin.

Dupa puțin timp el observa neatenția mea asupra mâinilor lui și profita de ea.Ma făcut sa scap pistolul din mana  și sa eliberat din strânsoarea mea apoi cu furie si placere îmi dădu un picior ce ma făcu sa cad pe jos.Situația nu era roza de loc…

-Nenorocito!Din cauza asta ei vor mur….dar se opri când întoarse capul și văzu ca ,Caleb și J.M. nu mai erau acolo legați fedeles.Cățea, asta a fost planul tău?Sa mori pentru ai elibera pe ei?Ei bine felicitări da-mi voie sa ți-l îndeplinesc!

-Iar mie da-mi voie sa te întreb ceva.Tu ai jucat vreodată jocuri de război??

-Tu iți bați joc de mine??Te omor cățea ce ești!

Era furios,era inebunit din cauza ca o mica fata ca mine a reușit sa ii elibereze pe cei 2 prizonieri ai lui chiar în fata sa.Era jicnit și furios.Arata ca un zeu al morții venit sa îmi ia sufletul dar asta nu ma oprit.Cu toate amenințările și înjurăturile lui eu am continuat ceea ce am avut de spus pe un ton calm și superior:

-Cea mai buna strategie este cea a atacului din umbra.Primul atac este doar o tentativa de a distrage a atenției ce îl maschează pe al 2-lea atac care își atinge ținta.

El se uita la cat de calma păream și credea ca mi-am pierdut mințile ,dar nu era asa ,sunt foarte sănătoasa mulțumesc frumos.Calmul meu nu făcea decât sa îl agite și sa îl enerveze mai tare.Din cauza stresului și a nervilor prin care trecea în acel moment nu putea judeca cum trebuie.Planul meu decurgea perfect,capcanele au fost plasate iar el a căzut ca un bou în ele,și eu care speram sa fie o misiune mai dificila…oricum cred ca am așteptat destul,era timpul sa atac.

-Acum băieți!am strigat eu iar în secunda următoare clădirea a fost invadata de oameni îmbrăcați în costume negre , întocmai ca și cei ce veniseră în ajutorul mătușii mele acum multi ani.Alexander ma înjură în toate felurile posibile și spuse:

-Asta a fost planul tău de la început!Sa ma atragi în capcana asta a morții,spuse el calm.Păcat ca tu nu o sa fi aici ca sa afli dacă a mers.

-Ce?

Doi oameni ma imobilizară iar Alexander îmi puse pistolul la frunte.

-O sa mori azi,spuse el furios gata sa apese pe trăgaci în orice secunda.

-Spune-mi ceva ce nu știu.

El se uita uimit la mine.

-Știai ca o sa mori și totuși ai venit aici?Doar pentru maimuțoii aia?ma întrebă surprins.

-Hm.. unde tu vezi doi maimuțoi eu vad prieteni importanți,vad centrul universului meu,am spus serioasa fixându-l cu privirea și strâmbându-mă la el.

-Tu chiar semeni cu mătușa ta ,îmi amintești atât de mult de ea,și îmi mângâia cu degetele bărbia trecându-le ușor și peste buzele mele trandafirii.

-Dar…nu sunt ea! am țipat eu.

-Da,tu nu vrei supraviețui ,spuse și se pregăti sa apese pe trăgaci.

Pa pa lume…

-Ahhh!țipatul asta nu îmi aparținea ,Alexander care mai devreme avea pistolul îndreptat spre capul meu acum era acum pe jos  imobilizat de Cristian.Tu trebuia sa fi mort!spuse Alexander apoi Cristian îl făcu sa leșine printr-o lovitura puternica la cap.

-Era și timpul sa iți faci apariția,ii spun eu în timp ce ma eliberam și ii scoteam din joc pe cei ce ma ținuseră mai devreme.

-Da scuze a trebuit sa ii calmez pe tipi aia doi Caleb și M.J.Halal mentor ai și tu,spuse el ironic.

-Îi cheamă Caleb și J.M. și, J.M. nu e fricos el doar…dar eu nu apucasem sa termin ceea ce vroiam sa spun deoarece alți 4 tipi s-au năpustit asupra mea după ce i-am bătut mar pe cei ce ma ținuseră imobilizata mai devreme iar Cristian ma completa cu o replica celebra de-a lui care începea sa ma enerveze:

-Nu poate sa stea fără ursulețul lui de plus.

-Ai de gând sa ma ajuți sau vrei sa stai pe tipul ala inconștient toată ziua?spuse-m în timp ce ma băteam cu cei 4 atacatori.

-Vin acum,spuse el plictisit.

Peste tot zburau pumni și picioare.Eu și Cristian i-am ajutat pe tipi aia în costume negre sa ii termine mai repede pe oameni lui Alexander.Pot sa spun ca am fost foarte dezamăgita ma așteptam ca lupta aceea sa fie mai grea și mai distractiva dar….oamenii aceea chiar nu știau sa strângă un pumn.Era dea dreptul jenant…pentru ei, adică sa fim serioși tu un tip de cel puțin 23 de ani sa fi bătut mar de o puștoaica de 16 ani …penibil.Dupa intense ,lungi și obositoare lupte (pentru oamenii în costume negre caci sa fim serioși eu și Cristian abia ne încălzisem) ii prinse-m pe toți…într-un sfârșit.

-Stai!spuse Alexander în timp ce se urca într-o duba neagra cu catusile puse la mâini.

-Ce vrei ?l-am întrebat eu iritata.

-Cum?Cum ai făcut toate astea?Al cui a fost planul?întreba el curios.

-Al meu evident,am răspuns cu un ton plin de uimire.

Adica halooo nu era evident ca e planul meu?Ce o fata de 16 anu nu poate fi atât de inteligenta încât sa  inventeze un plan care sa reușească sa prindă o organizație de criminali căutata de mult timp de politie.Bine poate ca nu era chiar asa de evident pe cat am crezut eu….

-Am avut dreptate ,semeni mult cu mătușa si cu tatăl tau.

-Iar tu vei merge la închisoare nu doar pentru răpire dar și ucidere,am spus încrucișându-mi mâinile la piept.

-Vad ca prietenul tău e bine ,nu e mort si se uita la Cristian.

-Nu din cauza lui,ci din cauza uciderii tatălui meu,am spus zâmbind

-Nu ai nici o dovada!exclama el plin de indignare.

-Nu?Ia privește și scoase-m din hanorac un mic aparat de înregistrat și ii puse-m înregistrarea în care își recunoștea crima.

-Inteligent.Te-am subestimat,nu se va mai repeta a doua oara.

-Nu va mai exista o  a doua oara,i-am spus în timp ce am început sa merg spre mașina în care se aflau Caleb si J.M.

-Cum a-ți făcut asta?ne întreba Caleb pe mine și pe Cristian.

-Nu a fost greu am spus eu uitându-mă in alta parte.

-Domnișoară!Cipul…cipul a dispărut ,spuse unul dintr-e agenții ce ma ajutaseră.

-Nu iți face griji,privește,apoi am scos de sub pansamentul puțin pătat cu sânge cipul ca îl cauta cu disperare acel om

-Dar când l-ai pus acolo?Te-am urmărit neîntrerupt și…începu acel om dar nu putu sa termine.

-Când m-am prefăcut ca ma doare rana,am spus nepăsătoare.

-Uimitor…Mulțumesc ,spuse acel om și pleca cu cipul.

-L-am văzut pe Cristian cum moara în fata mea.De ce mai e în viata?întrebă J.M.

-Ce mult am iubești tu,spuse Cristian sarcastic dar eu și J.M. nu l-am luat în seama.

-Ceea ce ai văzut a fost o păpușa,am spus socata ca nu era evident.

-Dar i-a curs sânge din cauza împușcăturii.

-I-am pus mici saculele de sânge în haine iar din cauza impactului cu solul saculetele s-au spart.

-Inteligent…dar i-am văzut pe răpitori cum monitorizau zona prin satelit și nu au detectat nimic,spuse J.M încă nedumerit.

-Le-am spart softul ,nu a fost greu ,am spus oftând obosita.

-Si cu ai….

-Of Doamne ce e asa de greu?Când aia au vrut sa verifice cipul eu l-am verificat pe cel real  apoi l-am pus pe cel fals în sfera ,pe cel adevărat l-am băgat în pansament  când m-am prefăcut ca ma doare rana ,am folosit moartea înscenata a lui Cristian  pentru a le distrage atenția de la voi cat timp agenții v-au eliberat și v-au dus la loc sigur.L-am păcalit pe Alexander sa își recunoască crimele în timp ce îl înregistram apoi am dat semnalul agenților ca pot intra sa le tragă una în fund și sa aibă grija de restul.Altceva?am întrebat iritata de simplitatea planului și complicitatea cu care îl priveau ei.

-Nu ,au spus toți ce doriseră sa îmi mai pună întrebări.

-Domnișoară Hinlar,spuse un domn înalt ce părea sa aibă 48 de ani.

-Da, am spus eu plictisita.

-Eu sunt Edward Dupont cel cu care ai vorbit la telefon și șeful răposatei tale mătuși….Ești o tânăra excepțională și dacă vreodată vei avea nevoie de un loc de munca te rog sa ma suni,am avea nevoie de o persoana cu aptitudinile tale.

-Mulțumesc dar nu cred ca o sa fie nevoie,am spus zâmbind.

-Cum dorești ,spuse Edward ușor dezamăgit,dar dacă te răzgândești suna-ma te rog.

-Nu va face-ți speranțe prea mari ,nu vă va suna prea curând, spuse Cristian luându-mă de mijloc și făcându-mă sa ma urc într-o mașină cu el.

Din capitolul urmator:

Emma isi va descoperi puterile si va afal ca Cristian nu e gardianul ei el e de fapt…

Care-i treaba cu tigrul ?probabil va intrebati ei bine el va avea un rol destul de mare in capitolul urmator

Care-i treaba cu tigrul ?probabil va intrebati ei bine el va avea un rol destul de mare in capitolul urmator

//

//

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;~capitolul 8: surprise~&8221;

  1. Uuu,mi-a placut scena de actiune!!Pur si simplu a fost bestiala!Tot planul a fost bine pus la punct si…wow!Chiar m-ai surprins foarte foarte placut!!!Abia astept s avad care e treba cu tigrul si puterile Emmei si mai ales…cine este defapt Christian!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s