~Capitolul 1:The cold light of the moon~

E frig… e foarte frig… Fulgii albi de nea cădeau încet pe pământul acoperit de un lucru nefiresc si rece numit zăpadă. Mi-am strâns picioarele la piept încercând sa ma încălzesc. Norul de aburi format de reputaţia mea era la fel de alb precum rochiţa mea scurta si simpla ce mi-o dăduse o îngrijire de la orfelinat. Tremuram neîncetat, ma simţeam ca si cum as fi înghiţită de calmul nopţii palide fara de care probabil mas fi simţit mai in siguranţă. Sprijinindu-se de gardul înalt de sarma priveam cum zăpadă se aduna din ce in ce mai mult in jurul meu, încercând sa ma îngroape de vie. Simţeam cum amorţesc din ce in ce mai mult si cum somnul ma cuprindea in îmbrăţişarea lui calda si grijulie… precum îmbrăţişarea mamei… a mamei ce ma uitase la acel orfelinat…

– Micuţo nu e cam frig sa stai acolo?

Mi-am ridicat cu greu capul si am văzut in negrul nopţii o silueta de băiat. Fata ii era acoperita de umbra dar puteam desluşi un zâmbet. Felinarul ce lumina slab ii scotea in evidenta şuviţele aurii de par iar ochii scânteietori si albăstriii parca aparţinându-i unui înger ma captivară cu totul. Respiraţia mi se opri pentru câteva secunde din cauza acelui înger parca trimis din rai pentru a ma ajuta.

– După cum arăţi pari sa fi abandonata… Haide sa te scoatem de aici.

El isi dădu haina maronie si îmblănită de pe el si mi-o puse mie.Ma lua in brate si ma duse către o maşină foarteee lunga si alba precum luna ce ma veghea in tăcere. Am stat in poala lui in timp ce tremuram de frig.Ma simţeam ciudat… simţea o căldură înăuntrul pieptului meu… o căldura ce nu am mai simţit-o. Oare e de bine? La scurt timp am ieşit din maşină iar băiatul ma duse într-o casa foartee foartee foarteee mare.Ma dat in brate unei doamne cu un sort alb iar aceasta ma duse într-o baie ma spala si imi puse o rochiţă alba si scurta decorata cu floricele.

Acea femeie ma duse in dormitorul celui ce ma salva si ma lăsa acolo. M-am uitat la el îndelung neînţelegând ce se petrece:

– Haide micuţo e frig acolo vino aici.

El imi făcu semn sa ma urc in pat iar eu am alergat spre el, urcându-mă in pat si infofolindu-ma cu cearceafurile.

– Cum te cheama?

– Nu stiu… mama înainte sa plece nu mi-a spus…

– Fara un nume ar fi complicat sa te strig. Ce ar fi daca teas numi… Reyna.
– Reyna… imi place.

El zâmbi, un zâmbet cald ce ma făcu si pe mine sa zâmbesc dar mi-am ascuns zâmbetul sub plapuma mare si bej.

– Câţi ani ai?
– 15, tu micuţo?

– 5 ani. Dar tu cine eşti?

– Tăticul tau.

– Dar tatăl meu e mai mareee adică multt mai maree.

– Da, dar de azi înainte eu voi fi tăticul tau.

– Si… cum te cheama… tata?

– Jayden.
Jayden isi puse mana pe piciorul meu firav si alb si începu sa ma mângâie urcând din ce in ce mai sus spre chiloţeii mei. Nu stiam ce vrea sa facă dar când mi dădu jos începeam sa ma sperii… Jayden ma dezveli de pătura se se puse deasupra mea fara sa ma atingă. Eu ma încolăcisem de frica si începusem sa tremur.

– Reyna, nu iţi face griji nu trebuie sa iţi fie teama. Aşa iţi arata tati cat de mult te iubeşte.

El imi dădu jos rochiţa alb… tremuram din ce in ce mai tare si nu stiam ce sa fac… a zis ca e tata, a zis ca ma iubeşte atunci de ce face chestia aia ciudata cu mâinile… ma doare. Am văzut o picătură de sânge pe aşternuturi… apoi am realizat ca picătura aia venea de la mine. Imi era frica si durere ce o simţeam era din ce in ce mai mare.

– Tatii… am şoptit in timp ce el imi ţinea mâinile deasupra capului iar eu am închis ochii strâns…

Când mi-am deschis ochii respiraţia imi era sacadata… si nu ma mai aflam in acel loc. Aşternuturile albe ale camerei mele ma înconjurau iar eu tremuram din cauza acelei amintiri ce se masca sub forma unui vis pentru a imi tulbura sufletul învăluit de pătura neagra a urii. Simţeam ca voi plânge… dar nu o făceam nici nu trebuia sa ma abţin sa plâng caci… lacrimile mele au dispărut de foarte multa vreme… In dreapta mea era un bărbat cu parul auriu acoperit pe jumătate de aşternuturile albe. Ochii lui albaştri erau acoperiţi de pleoapele grele încununate de gene lungi si negre. Desi acest om mi-a adus doar disperare el inca este îngerul meu…

M-am ridicat din pat si am trecut prin fata oglinzii. Mi-am privit trupul pătat de durere si de mâinile acelui bărbat… Semnul meu din naştere era la fel de negru ca întotdeauna… Neputând sa mai privesc mi-am pus halatul pe mine si m-am îndreptat spre fereastra uriaşă din camera mea care lăsa razele palide ale lunii a imi dezvăluie durerea… Acel zeu ce se ascundea in liniştea nopţii albastre nu are mila, degeaba plângi… nimeni nu iţi va arata mila… Totul are un preţ pana si sufletul unui om.

Am plecat din camera fara sa fac nici un sunet si am ieşit afara… Gradina plina de flori, de trandafirii albi, roşii, galbeni si negri era probabil cel mai frumos lucru de aici, pentru mine asta era adevărata bogăţie a acestei case. Am încercat sa iau un trandafir alb insa spinii lui mi-au tăiat pielea iar sângele începu sa imi curgă… Câteva picături căzuseră pe petalele lui albe parca pătându-i frumuseţea…

Luna ce strălucea rece ma privea parca amuzata întocmai ca in acea noapte plina de zăpadă… in care am fost adusa aici. Sunt singura in pecetea nopţii simţindu-mă ca o fantoma ce transporta întunericul acolo unde este lumina… Visele ce sunt o capcana… am renunţat demult la ele… Nu mai vreau sa cad in capcana viselor…

~A doua zi~

– Ai înţeles ce trebuie sa faci Reyna?

Am dat din cap aprobator.

– Când ai de gând sa începi sa vorbeşti? De când te-am adus aici ai încetat sa mai vorbeşti. Din acea seara nu ai mai scos un sunet si mai privit întocmai ca o păpuşă ce urează ordinele.

Tăceam, stiam ca glumeşte si ca încearcă sa ma prindă in plasa lui.La scurt timp începu sa rada cu pofta.

– T.. tu aproape ca mai crezut nu? Ma întrebat printre hohotele de ras. Sa nu te schimbi, imi place marioneta mea care o pot mânui cum vreau. Acum du-te si bate-i mar pe aia. Ne-au stricat afacerea si nu trebuie sa lăsam asta sa treacă.

Am dat din cap si am plecat. Am luat din holul mare pardesiul meu negru ce se asorta cu blugii mulaţi si cizmele cizmele negre ce mergeau perfect cu maieul alb scurt pana deasupra buricului. Azi nu voi merge la liceu si voi vedea iar vărsare de sânge, deci o sa am o zi obişnuită si eu care credeam ca o sa reuşesc sa dau si pe la liceu…

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;~Capitolul 1:The cold light of the moon~&8221;

  1. Wow.!!!Nu cred ca tu ai scris asa ceva!!!Adica ma asteptam sa ma lasi cu gura cascata dar nu atat de cascata!!!Nu-mi vine sa cred.Nu am inteles un lucru,barbatul din patul ei era tot Jayden sau altul ca i-a spus T sau ceva de genul,nu?Oricum,e superb si abia astept sa-i cada ei masca sau altui personaj;
    Alle,sunt sigura ca o sa ne surprinzi si tu asa ca nu-ti mai fa griji 😉 Astept de la voi o poveste fenomenala care sa ma omoare cu zile pentru ca nu am destule capitole,da? 😀 >:D<:** Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s