~capitolul.10 :this will be my end?~

Auzeam ciripitul delicat al păsărilor prin geamul deschis prin care intra in camera o adiere de vânt uşoară. Perdelele dansau in linişte pentru a nu ne trezi iar ceasul de pe noptiera ticăia in taina. Mi-am deschis ochii încercând sa ma adaptez la lumina destul de puternica a zilei. Un zâmbet imi apăru pe chip când am văzut un Adrian drăguţ si gol dormind in fata mea. Mâinile lui puternice si mai ma ţineau strâns in braţe nelăsându-mă sa fac nici o mişcare. Zâmbind i-am atins obrazul cu degetul arătător, Adrian se strâmba putin făcând întocmai ca o pisica si se adânci cu nasul in parul meu. Era atât de drăguţ încât credeam ca nu este el Adrian pe care îl cunoşteam eu. Oftând am început sa ma ridic din pat. Mi-am pus lenjeria apoi când am trecut prin fata oglinzii am rămas nemişcată. Arăta la fel si totuşi altfel, ceva era schimbat dar tot eu eram, am început sa imi mângâi tatuajul ce se afla sub sânii mei gândindu-mă la cate săruturi depusese Adrian pe el noaptea trecuta parca fiind recunoscător pentru acest mic simbol ce imi asigura viaţa. Mi-am mutat mana putin mai jos ajungând la pântec si gândindu-mă ca într-o buna zi acest mic loc ar putea fi un adăpost pentru copilul meu si al lui Adrian. Am chicotit la acest gând iar Adrian se răsuci pe partea cealaltă. Revenind cu picioarele pe pământ am început sa ma schimb in rochia mea care era cam rupta.

Am ieşit din camera dar nu înainte de al săruta pe Adrian pe frunte si sa îl las sa doarmă liniştit. Am ieşit din casa si l-am văzut pe Damian curăţând câteva flori de frunzele uscate. Ruşinata si conştientă ca inca nu mi-am cerut scuze m-am apropiat de el.

– Buna Damian…

– Oh… Sahara nu? Buna dimineaţa.

– Ah… Damian imi pare rău de ieri… eu nu stiu ce a fost cu mine.. dar tu ai fost primul ce ma atacat…

– Ce? Nu imi pare rău dar te înşeli.

– Ei bine tu mi-ai făcut asta, am arătat spre zgârietură de pe obrazul meu, si de la asta a pornit totul.

– Da… dar nu te atacam pe tine, foloseam vântul pentru a poleniza mai repede florile… pe aici nu prea sunt albine.

– Oh… cred ca am început cu stângul toată chestia asta…

– Da probabil… ei bine mersi ca nu ai ars ieri tot satul.

– Cu placere si cum e sa fi o catenate? De cat timp eşti? Cine e demonul tau? L-ai cunoscut?

– Waw uşor cu întrebările… pai peste o săptămână se împlinesc 16 ani de când am primit inima asta…

– 16 ani? Asta înseamnă ca in curînd el va apărea sa îşi ia înapoi inima…

– Stiu.

– Si nu ai de gând sa faci nimic?

El imi zâmbi si îşi continua treaba ca si cum nici nu i-aş fi pus vreo întrebare.

– Mi-am cunoscut demonul.

– Si? Cum e?

– E o femeie frumoasa, inteligenta si plina de carisma.

– Suna de parca ai fi îndrăgostit de ea.

El păru oarecum incantat de afirmaţia mea iar ma ignora si spuse:

– Ei bine Sahara dar tu? De cat timp eşti o catenate?

– De 15 ani si ceva… aproape 16.

– Nici tu nu mai ai mult.

– Stiu… dar vreau sa îl rog pe demonul meu sa ma lase in viaţa sunt sigura ca ar face-o stiu ca el nu mar rani.

El apăru sa vrea sa spună ceva cu ardoare dar alesese sa nu o facă si in schimb a spus:

– Şti ce înseamnă pactul dintre un demon si o fiinţă umana?

– Nu…

– E ca un pact între o floare si frunzele ei, floarea are nevoie de frunze pentru ai oferi hrana iar frunzele au nevoie de floare pentru a fi frumoase pentru a se completa… o floare nu poate supravieţui fara frunze dar frunzele pot supravieţui fara floare. Noi carenatele ajutam demonii sa simtă sentimente sa simtă ca sunt vii, cu alte cuvinte sa nu se plictisească. Demonii au puterea de as lua inima când doresc dar corpul lor nu poate supravieţui far inima mult timp. Daca un demon supravieţuieşte fara inima mai mult de 16 ani acesta înnebuneşte, îşi pierde raţiunea, inteligenta si se lăsa ghidat de instinct cu alte cuvinte îşi pierde tot ce îl separa de fiarele sălbatice.

– Si are nevoie de o inima pentru as putea reveni, inima lui sa a altui demon ce se afla într-o catenate.

– Corect…

– Damiannnn.

Un copilaş micuţ… nu mai de graba un demon micuţ cu urechile ascuţite veni si îl îmbrăţişă pe Damian.

– Surama! Spuse Damian fericit. Ce cauţi tu aici?

– Ma chemat Adrian.

– Adrian? Am întrebat surprinsa.

– Oh Sahara el e Surama un duh ce aparţine unui inel.

– Ca in Alibaba?

– Da.. Surama ea este Sahara, e o catenate.

– Oh bunaa.

Micuţul sari in braţele mele si ma îmbrăţişă strâns. Era foarte drăgălaş. Zilele au trecut iar eu am uitat cu totul de internat si de concursul in care se presupunea ca era. Am stat acolo cu Damian si cu Anelide, Anelide devenea din ce in ce mai slăbită si mai distanta pe zi ce trecea, era păcat era o femeie excepţional de frumoasa cu un par negru ca pana corpului si ochii verzi ce scânteiau.

Trecuse o săptămână de când am stat aici iar ziua in care se împlinesc 16 ani de când Damian primise inima veni. Eram foarte agitata si nu ştiam ce sa fac. Imi era teama pentru el dar si pentru propria mea viaţă. Am început sa ma plimb prin gradina de care Damian avea atât de multa grija si era atât de mândru. Am văzut-o pe Anelide plimbându-se prin gradina si m-am dus la ea pentru a o acompania.

– Buna cum te mai simţi?

– Sunt bine… Sahara priveşte.. şti ce e asta? Ma intreba ea ridică o floare exotica cu petale albastre si mari asemanatoare unui iris. Asta e floarea „Luna plina” se spune ca e floarea speranţei, poate ar trebui sa culeg câteva si sa i le dau lui Damian.

– Da vrei sa te ajut?

– Cum doreşti.

– Si… Anelide tu eşti împreună cu Damian de 16 ani nu?

– Sahara, tu şti de ce demonii îşi dau inimile oamenilor? E ca un contract dintre floare si frunza. E ca un jos jucat doar de demonii de nivel înalt ei dau inimile lor oamenilor apoi le folosesc pentru ca sa simtă aceleaşi emoţii ca oamenii. Oricum daca oamenii pot fi acaparaţi de emoţii negative pe care demonul nu vrea sa le simtă el îşi poate lua înapoi inima înainte ca cei 16 ani sa se împlinească.

– Uau… Anelide… şti atât de multe despre demoni…

– Trebuia sa fie o modalitate de a alunga plictiseala… au trecut deja 16 ani. Nu mai pot rezista daca nu imi voi lua inima înapoi… Daca exista o alta inima ce o poate înlocui… Hei, inima aceea de demon din înăuntrul tau… mio vei da mie?

Nu am mai stat si am luat-o la fuga fara sa ma mai uit in spate. Ea, e un demon?! Ea ia dat inima lui Damian? El ştie despre asta? Ce naiba?

– Nu are rost sa fugi Sahara. Stiu unde eşti după mirosul tau de catenate. Sunt mult mai rapida si puternica decât tine aşa ca hai sa terminam cu asta.

Ei doi.. se iubesc atât de mult.. dar chiar de se iubesc atât de mult… nu pot pur si simplu nu pot…

– Te-am găsit Saharaa!

Cuprinsa de teama m-am oprit si m-am uitat in spate. Era oare posibil? Acea femeie blânda si eleganta sa fie acest monstru oribil? Ea se năpusti asupra mea iar singurul lucru care am putut sa îl fac a fost sa imi pun mâinile la piept si sa tip cat de tare am putut:

– Adriannn!!

In secunda următoare Adrian ma îmbrăţişă protejându-mă. O rana se deschise pe spatele lui Adrian iar in secunda a 2 a Surama apăru si el.

– Doamne Adrian sângerezi, eşti rănit! Trebuie sa fugim.

– Sahara nu îţi face griji sunt bine… acum pleacă ma descurc singur.

Am vrut sa protestez sa ma cert cu el dar Surama ma trase de mana si ma luase din acel loc periculos dar nu înainte de a auzi:

– Imi amintesc ca ţi-am spus ca acea fata este a mea, acum ca mi-ai văzut sângele a venit timpul sa iţi întorc favoarea.

Am fugit împreună cu micul demon înfricoşata gândindu-mă la ce era mai rău.. la moartea lui Adrian, nu mia fost niciodată atât de frica nici pentru propria mea viaţă nu imi era atât de frica… Nu am mai rezistat si m-am smucit din strânsoarea micului demon alergând înapoi la Adrian. Anelide era la pământ plina de sânge iar Adrian slava cerului nu avea nici o zgârietură in afara de cea de pe spatele lui. Am vrut sa fug la el dar Surama ma trase in spatele unei stânci pentru a observa in linişte totul.

– Nu, nu înţelegi, am nevoie de inima acelei fete, ziua mea se apropie curând iar daca nu voi avea acea inima voi înnebuni! Nu vreau asta!

– Tu nu înţelegi ceva acea este inima mea, a ta este altundeva.

– Daca.. ştiam ca voi sfârşi astfel nu mi-aş fi dat inima niciodată.

In secunda următoare frumoasa si graţioasa Anelide se transforma într-un monstru îngrozitor cu gheare lungi si colţi ameninţători ochii fura cuprinşi de un negru terifiant iar întreaga ei aura se schimbase. Ea sia atins punctul maxim si astfel a devenit o frunza infectata…

– Anelide nu este nici o alta cale de a reveni la normal in afara de aţi lua înapoi inima. Chiar de suntem vechi prieteni nu te voi lăsa sa o răneşti pe Sahara!

– Are dreptate Anelide, inima ta e aici.

Damian ieşi din spatele unui copac si se apropia de Anelide atât de mult încât ii mai despărţeau doar câţiva centimetri de aer.

– Iţi ştiam adevărata identitate Anelide, stiu ca încercai sa te îndepărtezi de mine pentru a te proteja, eşti atât de blândă… Când mai transformat într-o catenate am fost răvăşit dar nu mi-a părut rău caci te aveam pe tine alături de mine Anelide. Viaţa mea ca o catenate a fost una fericita mulţumita ţie, de aceea m-am hotărât sa iţi înapoiez aceasta viaţa ce mi-ai dăruit-o. Te iubesc Anelide.

Cei doi plângeau iar Anelide isi înfipse colţii in pieptul lui mâncându-i inima.Cu lacrimi in ochi ţinea trupul fara viaţa a lui Damian, trupul ce nu îl va mai simţi niciodată alături de ea, trupul ce va rămâne rece pentru totdeauna, trupul ce a îmbrăţişat-o cândva. Plângea, lacrimile scurgându-se pe pielea ei palida nevenindu-i sa creadă ce tocmai făcuse… îl ucisese pe Damian… Inca i se vedeau lacrimile lui prelingându-se pe obrajii de un alb cadaveric. Sângele se împrăştia din ce in ce mai mult. Eu rămăsesem nemişcata din cauza socului apoi totul se înnegri in jurul meu… si probabil leşinasem.

_____________________________________________________________________

– Oh te-ai trezit într-un sfârşit Sahara.

– Adrian, cum iţi este rana? Eşti bine? Unde e Anelide?

– Sahara calmează-te eşti in casa, Anelide sa dus sa se plimbe putin împreună cu Surama. O da si se pare ca Surama va căsători cu noi de acum.

– Asta e super… dar oare aşa voi sfârşi si eu? Oare aşa vom sfârşi si noi? Damian a înapoiat inima Anelidei… iar eu vroiam sa ii cer demonului meu sa imi imprumute inima ceva mai mult timp. Oare aşa va suferi si demonul meu? Ma întreb daca demonul meu va fi si el aşa… Daca va fi la fel.. Ce as putea sa fac?

Tot ce am putut sa fac a fost sa ma cuibăresc la pieptul lui Adrian si sa încep sa plâng iar el începu sa ma mângâie ţinându-mă strâns in braţe.

~Flashback Adrian~

Anelide stătea pe vârful unei crengi privind peisajul extraordinar de frumos ce se aşternea sub privirea ei îngreunată de lacrimile ce nu încetau sa se oprească.Cu glas tremurat a spus plina de regrete:

– Un contract intre floare si frunza… e ca un blestem. Asta probabil este pedeapsa noastră pentru ca ne-am jucat cu ceva ce ne era interzis. Data viitoare va fi randul tau…

~End flashback~

– Nu iţi face griji Sahara… sunt sigur ca demonul tau… nu te va rani, cuvintele lui Adrian imi alinau sufletul si ma făceau sa ma simt in siguranţa, eram obosita după cum a spus si el a fost o zi plina iar eu am adormit in braţele lui mai si protectoare auzind doar o şoaptă ce imi frângea inima:

– Sunt sigur ca nu te va rani…

7 gânduri despre &8222;~capitolul.10 :this will be my end?~&8221;

  1. Jeeeeeeesuuuuussss!!!Adrian e demonul ei!Ha,nici nu stiti ce va asteapta cu alte cuvinte,nu?Doamne,capitolul asta a fost…Doamnee!!!Nu pot sa cred ca ma lasi asa,si sa stii ca imi pare extrem de rau ca se termina povestea.Nu inteleg de ce totul se termina cand e mai frumos… .Sper sa ma faci mandra de tine :*.Hai ca incep sa plang acum… :)).By the way,acum scriu capitolul 6 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s