~capitolul.13:The demon that left me~

Un peisaj mirific se aşternu in fata mea. Un mic parau curgea sor in dreapta mea, pasările ciripeau si vântul adia uşor făcând crengile înfrunzite ale copacilor sa se legene. Câteva din petalele florilor de pe campul din fata mea zburau in aer formând un curcubeu mai frumos ca niciodată. Surama stătea cu capul in poala mea dormind liniştit iar Adrian ma mângâia cu blândeţe pe umăr încercând sa ma facă sa ii acord mai multa atenţie. Am depus un sărut inocent pe buzele lui cărnoase si pline savurând gustul dulce a buzelor lui.

– Sahara…

El îl lua pe Surama si îl dădu jos din poala mea aşezându-l grijuliu pe pledul alb apoi se întoarse la mine.Se apropie de buzele mele si ma făcu sa ma întind pe spate el punându-se deasupra mea.Îl iubesc pe bărbatul asta.

Deodata vântul începu sa bata cu putere Adrian se ridica de pe mine si se îndepărtă putin. M-am uitat după Surama dar disparu. Agitata mi-am întors privirea înapoi la Adrian apoi l-am văzut preschimbându-se… Parul i se lungea si i se albea cu o viteza nefiresc de mare, unghiile ii creşteau iar spini încoronată de frunze negre începeau sa ii acopere pieptul, umerii si chipul formând acelas model ca al demonului meu… Adrian se transforma in el… in demonul meu… Isi azvârli gheara spre pieptul meu. Unghiile lui mari se înfipseră in pieptul meu apucându-mi inima. Frica ma acapara si am început sa tip…

– Sahara! Sahara trezeşte-te pentru numele lui dumnezeu!

Edward ma scutura si tipa la mine încercând sa ma facă sa imi revin in simţiri.

– D… da sunt bine. Ce vreţi?

– Am ajuns… my lady.

– Eşti bine? Ma strigai in somn e totul ok?

– Da Adrian sunt bine…

Am coborât cu toţii din maşină apoi ne-am îndreptat spre palatul nemaipomenit si plin de gardieni al lui Andrew… Waw e ca un print pe aici el… desi e un demon… Peste tot erau flori mirifice ce semănau perfect cu cele din visul meu. Întregul loc părea sa fie a 8 a minune a lumii. Totul arata extraordinar, totul părea desprins din era Victoriana, când doamnele purtau acele rochii pompoase si bărbaţii se comportau ca nişte adevăraţi domni. Am intrat in pălătui impresionant.

– Probabil vreţi sa va odihni servitorii va vor conduce in camerele voastre.

– Mulţumim… am spus îngândurată.

O doamna de 30 de ani ma dus într-o camera mare, exagerat de mare cu un pat foartee mare acoperit de aşternuturi bej. Pereţii camerei erau decorate cu flori, nu era nici prea încărcat dar nici nu arata simplu arata perfect. Acea doamna pleca si ma lăsa singura in camera gigantica. Sincera nu stiu ce adjectiv sa găsesc pentru camera asta mai putin… mare. Serios, e gigantica…

M-am trântit in pat de parca toată forţa mi-a părăsit corpul. Fara sa imi dau seama am adormit… desi as fi vrut sa nu o fac. Am visat întregul palat arzând din temelii si un monstru cu parul alb si ochii roşii ce purta floarea de pe pieptul meu distrugând tot ce îl înconjura si luând vieţile oamenilor speriaţi… Speriata si răsuflând greu m-am trezit. Respiram sacadat iar broboanele de sudoare mi se formaseră pe frunte.

M-am dat jos din pat si m-am îmbrăcat cu o rochie neagra, simpla cu spatele gol si o fundiţa la ceafa ce imi ţinea partea superioara a rochiei sa nu cada. M-am pus o curea alba ce se potrivea perfect cu rochia scurta si o pereche de sandale cu tocul de 10. Am ieşit din camera vrând sa imi iau gândul de la acel vis odios. Simţeam ca azi va fi o zi extraordinar de trista.. o zi in care va trebui sa port doliu.

Palatul era dea dreptul superb. Decorat cu opere de arta ce întruchipau diverse momente ale zilei dar si nopţii, diferite personaje iar unele erau aşezate in aşa fel încât sa spună o poveste. Mia atras atenţia tabloul ce întruchipa o fata din era victoriana probabil ce purta o rochie roz pal, destul de simpla pentru acea vreme de foarte frumoasa pentru gustul meu. Fata avea o pelerina gri cu gluga. Gluga ii acoperea o buna parte a fetei si am reuşit cu greu datorita unei şuviţe subţiri de par sa deduc ca era blonda. Ochii nu i se vedeau doar linia buzelor si nasul mic se puteau distinge.In genunchi stand pe un morman de piatra stătea un tip de… cam 20 de ani îmbrăţişând-o de mijloc pe fata si plângând. Capul lui era lipit de burtica fetei. Nu stiu de ce plângea, poate din cauza momentului lângă care se afla sau poate deoarece a revăzut-o pe ea…

Următorul tablou era continuarea povestii. Acelas tip stătea cu spatele la acea fata blonda ce purta pelerina si gluga. Inca nu ii puteam vedea chipul insa un lucru era clar in acel tablou el se îndepărtă de ea…

In al treilea tablou l-am văzut pe acelas băiat stand într-un bar înconjurat de femei dar avea o privire rece ca gheata, părea sa nu se distreze. Fata blonda nu era nicăieri in acel tablou…

In penultimul tablou l-am văzut pe el stand lângă o biserica si uitându-se la statuia unui înger cu o privire plina de dorinţa si durere, un regret mare avea in suflet.

In ultimul tablou l-am văzut tot pe el cu o pana alb-albăstruie in mana si uitându-se la o fata cu o rochie de un albastru foarte deschis la poale si alb la bretele. Rochia ei era simpla dar seamănă cu rochiile zeiţelor greceşti ce m-au fascinat mereu. După valurile blonde si lungi ce erau aşezate cu mare atenţie in jurul corpului fetei am dedus ca acea fata ce semăna cu un înger era cea de la mormânt.. si cea pe care el o părăsise. El părea sa vrea sa se duca lângă ea si sa o ia in brate dar ea părea departe ca si cum acea dorinţă ar fi fost imposibil de realizat in acel moment ca si cum şansa lui de a fi cu ea dispăru. Ei doi stăteau îngheţată pentru totdeauna in acel tablou privindu-se unul pe celalalt dar neputând sa se atingă sau sa vorbească. O poveste atât de trista se afla pe pereţii acestui castel… imi doresc sa ma apuc eu de pictat si sa le fac un final fericit.. atunci…

– Si tu crezi ca eu pot tine o catenate in palatul meu si sa fiu liniştită? Vocea stridenta ce se auzea dinspre usa mare dubla si întredeschisa de la capătul holului imi întrerupse şirul gândurilor.

Repede m-a dus acolo si am privit prin crăpătură ascultând cu atenţie.

– Da tata. Totul va fi bine vreau sa o apar ea e a mea acum sau cel putin vreau sa fie a mea I-am promis lui ca o voi apară daca el dispare si nu mai e mult si va dispărea. Un print nu isi poate da cuvântul înapoi.

Andrew se certa cu tatăl lui. Nu nu e corect spus tatăl lui… se certa cu cel pe care îl hipnotiza sa creadă ca e tatăl lui.

– Adevărat Andrew dar nu uita ca noi avem de condus o tara nu putem sa ne neglijam datoria si sa ne punem poporul in pericol din cauza unei catenate.

– Imi pare rău daca prezenta mea aici va incomodează, am spus intrând in sala.

– Sahara…

– E ok Andrew. Domnule… rege daca aveţi ceva ce nu va place in legătură cu prezenta mea in palatul dumneavoastră va rog sa imi spuneţi.

– Edward apăru ca din senin in dreapta mea. Regele părea furios, sa ridicat in picioare si a spus nervos:

– Nu imi place prezenta ta aici. Nu vreau demoni aici. Acum mirosul tau de catenate e peste tot. Imi pare rău dar va trebui sa te omoram.

– Nu ar fi prima oara când aud asemenea vorbe. Dar daca credeţi ca va voi lăsa sa ma omoraţi aşa de uşor va înşelat amarnic.

– Gărzi! Adunaţi-vă si ucideţi-o pe aceasta ingrata! ACUM!

– Tata!

50 de gardieni au venit spre noi si au început sa ne atace. Andrew era ţinut departe de noi ameninţat cu o sabie si legat cu sfoara împletită cu Aphelandra squarrosa. Planta la care el este sensibil si îl lăsa 10 minute fara puteri… Aceste 10 minute pot fi devastatoare pentru un demon.Se pare ca tatăl lui Andrew nu era sa de dezinformat cu privire la fiul lui. Ori asta ori este un noroc chior.

– My lady fugi! Ii reţin eu.

– Edward…

– Nu va faceţi griji My lady voi fi chiar in spatele dumneavoastră.

Am fugit din încăpere… Nu ma simţeam bine… aveam iar acea senzaţie ciudata ca se va întâmplă ceva rău. Am avut dreptate ca azi e bine sa port doliu…30 de soldaţi ma înconjuraseră dând cu un parfum ciudat in încăpere. Ei păreau sa nu aibă nimic… probabil erau obişnuiţi cu mirosul dar cum eu nu eram… ma simţeam ameţită… foarte ameţita ca si cum as fi fost beata. Vedeam totul clar… si de asta mi-a fost cel mai teama… Acea sabie de apropie de pieptul meu si in secunda in care urma sa imi atingă pielea se opri brusc…

– Adrian! Am ţipat îngrijorată.

Mana lui… era însângerată.. El îl azvârli cat colo pe acel paznic apoi se întoarce cu fata spre mine.De la ochiul lui drept se întindea o tulpina subţirie ni neagra cu frunze negre… Speriata si nevenindu-mi sa cred i-am sfâşiat cămaşa.Pe pieptul lui era o floare întocmai ca a mea. Floarea lui neagra se întindea de pe piept ajungând uşor la gat si încununându-i un ochi cu frunzele ei extrem de complicate si elegante. Mâinile lui se terminau cu gheare iar parul începu sa ii crească si sa i se albească estrem de repede. Ochii căprui deveniră aurii.

– Sahara… a spus el atingându-mi obrazul.

Eu rămăsesem nemişcata cu ochii mari uimita. Cum de nu mi-am dat seama in 3 ani ca el e demonul meu? Cum? Ochii lui păreau sa fie invadat de o mare de tristeţe.

El ma lua in brate si ma făcu sa nu pot vedea nimic.Se misa într-un fel ciudat iar când am simţit mirosul de sânge am ştiut ce făcea… Omora gardienii. Rapid ma lua pe sus si ma duse la rege spunând accentuând fiecare cuvânt si scrâşnind din dinţi:

– Daca ii atingeţi si un singur fir de par din cap muriţi cu toţii.

– Dar daca ea e aici… demonii vor…

– Ii voi tine eu la distanta dar daca o rantii următorul lucru care îl vei auzi va fi mana mea scoţând inima ta mizerabila din pieptul tau.

– A… am înţeles…

Adrian ma lăsa jos si disparu lăsându-mi imprimat in memoria zâmbetul lui trist. Am început sa tremur si sa plâng. Trupul imi părea extrem de greu si picioarele m-au lăsat… am căzut la podea sleita de puteri abia reuşind sa şoptesc ca pentru mine cu glasul tremurând:

– Adrian al meu… de ce nu mi-ai spus? De ce ai plecat? Adrian…

7 gânduri despre &8222;~capitolul.13:The demon that left me~&8221;

  1. puteai tu cumva sa ma faci fericita? dupa ce a trecut 500 de ani de cand nu ai mai adus un capitol ai venit cu tristetea asta demonica? imi vine sa iti scot inima aia de paitra :(( cum poti fii asa lipsita de inima? cum?

    ai gata ca am luato razna :)) ma transform in tine :)))

    • :))))))))) heiiiiiii e bine sa te mai transformi in Alee din cand in cand ok Alle ??? :)))))) si scuze ca nu prea am mai scris dar sti…e faza cu (,) concursul si ca nu prea pot sa scriu ca premiul 1 ….adica cap ce va iesi pe 1 va fi continuarea povestii si daca scriu un cap si mie deja mi-a trimis cineva acel cap si e mai diferit mamaaa ce incurcatura ideea e ca e o belea concursul asta :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s