~capitolul 3:Internatul Sf Arhanghel~

– Ce ? La un internat? Nici vorbă!

Eram serioasă şi dea dreptul furioasă, nu voi merge la internat sub nici o formă.

– Trebuie, ori mergi la internat ori…

– Ori ce? Nu mă poţi obliga să fac nimic!

– Îi voi lua pe Edward şi Adrian de lângă tine. Îmi pare rău Sahara nu vreau să te rănesc dar dacă de asta este nevoie pentru a te şti în siguranţă… se opri şi se uita în altă parte cu o expresie plină de durere.

– Nu poţi face asta!

Gândul că cei 2 nu vor mai fi lângă mine era cel mai groaznic coşmar din întreaga lume:

– Dar dacă voi merge la internat, nu voi fi şi aşa despărţită de ei? Am spus punându-mi mâinile în şolduri.

El se ridică de pe scaun cu mâinile la spate şi veni spre mine spunând:

– Cum am spus nu e un internat obişnuit. Este aparat de un scut ce împiedică demonii să intre pe teritoriul internatului şi maschează prezenta elevilor care sunt catenatae ca şi tine şi te vor lăsa să îţi păstrezi valetul iar despre acest tânăr domn, îl putem înscrie şi pe el în internat. Altceva de care să îţi faci griji?

Eu dădusem din cap în semn că nu iar tata veni şi mă lua de umeri şi îmi spuse cu un glas blând ce mă făcu să tresar:

– Vreau doar să fi în siguranţă draga mea, nu vreau să te pierd şi pe tine.

Acele cuvinte îmi străpunsese toată fiinţa şi mă făcu să scap o lacrimă iar el mă luase în braţe.

– Sahara totul o să fie bine.

Uneori tata spune:”E mai bine să spui o minciună şi să aperi un zâmbet decât să spui adevărul şi să smulgi o lacrimă” ştiam că acesta este unul dintre aceste momente, ştiam că va fi greu, ştiam cât de rea poate fi lumea şi mai ştiam că voi avea nevoie de toată forţa pe care o am pentru a o înfrunta, de aceea mi-am îngăduit să plâng pentru a-mi păstra forţele pentru ceea ce avea să urmeze.

Adrian şi Edward încremeniră după ce îmi văzură reacţia iar Adrian afişa o expresie plină de durere în timp ce eu plângeam în hohote. După mult timp, îmi lăsasem masca să cadă şi am îngăduit lacrimile să iasă la iveală. În momentul acela nu mai puteam să le ascund şi nici nu mai vroiam.

În acea noapte adormisem instant din cauza oboselii şi reuşisem să dorm şi să nu mai fiu măcinată de coşmarurile ce îmi bântuiau visele. Eram sfâşiată atât de durere cât şi de frică. Ce avea să îmi aducă a doua zi?

Era dimineaţă iar eu aveam bateriile încărcate la maxim şi mă simţeam minunat. Eram pregătită de orice, mai puţin de ceea ce a urmat… Servitorii casei erau incredibil de enervanţi, nu puteam să fac nimic din cauza lor, ei trebuiau să facă tot pentru mine, să mă pieptene, să mă aranjeze. Zici că eram o păpuşă de porţelan ce trebuia ferchezuita, dar am pus punct când venea vorba de îmbrăcat. Numai eu am voie să îmi vadă corpul. Eu m-am îmbrăcat cu o fustă în carouri roşu cu negru, o cravata rosie,o cămaşă şi un sacou negru ce l-am lasat deschissi niste jambiere ce se potriveau cu fusta. Nu arătăm rău de loc.

pizap.com13581863978941

Credeam că nimic nu mă mai putea surprinde dar m-am înşelat amarnic… ceea ce am văzut în bucătărie mă dat efectiv peste cap.

– Tata ce faci acolo? Am întrebat se în timp ce mă uitam la norul de fum ce venea dinspre cuptor.

– Micul dejun, o Doamne am uitat de pui! Şi scoase ceea ce trebuia să fie un pui.

Era un pui negru şi mă mir cum de nu a luat foc şi pe bune? Pui la micul dejun? Of tata ce mă fac cu tine?

– Domnule, va mendier, lăsaţi-l pe moi să facă micul dejun, spuse Fransua bucătarul nostru francez pe care nu îl suport.

– Bine Fransua, ai câştigat de data asta, spuse tata amuzat de disperarea lui.

Tata îşi dădu jos şorţul roz şi îl puse în cui apoi plecă cu mine spre camera de zi unde mâncăm de obicei.

Eu şi tata am discutat despre ce am făcut în ultimii doi ani şi ne amuzăm foarte tare iar Adrian stătea liniştit şi îşi mânca micul dejun complex a lui Fransua care nu puteam să îl recunosc fără să intervină în discuţia noastră. Edward nu era de găsit.

– Domnişoara limuzina e gata de plecare, spuse un servitor, iar bagajele sunt în maşină, grăbiţi-vă vă rog altfel veţi întârzia, adăugă el cu tonul lui politicos şi răbdător care îmi era atât de familiar.

– Bine Sahara, haide, voi termina de mâncat mai târziu.

Eu terminasem de mult de mâncat dar tata vorbea aşa de mult încât abia îşi mai amintea că noi luăm de fapt micul dejun nu stăm la palavre.
14pass
– Ok, dar e neapărat să mergem cu limuzina?

– Da, este un fel de… mijloc de aţi câştiga respectul… La internatul la care mergi, merg şi tineri care nu sunt la fel de bine înstăriţi ca tine, au o viaţă puţin mai modestă, trebuie să le câştigi respectul acelora care nu sunt la fel de bine înstăriţi şi să te foloseşti de ei când vei avea nevoie.

Eu afişasem o expresie iritată apoi tata adăugă:

– Sahara ştiu că nu îţi place situaţia dar asta e lumea în care trăim micuţa mea.La internatul Sf Arhangel vin atât tineri bogaţi cât şi puţin mai… modeşti… trebuie să îţi faci o reputaţie bună. Acolo nu sunt toţi catenatae, uni tineri de acolo sunt umani şi te vor privi de sus pentru că eşti ceea ce eşti. Să fi puternică micuţa mea, apoi îmi dădu un sărut pe frunte.

– Poftim? Dar credeam că toţi sunt…

– Catenatae? Nu în şcoală sunt 40 de catenatae în total. Sunt 9 de clasa a 12,15 de a 11,4 de clasa a 10 şi 6 de a 9a ca şi tine iar în legătură cu materia lipsa… voi angaja cei mai buni meditatori, aşa că nu îţi face griji totul va fi bine.

– Ok.

Eram stresată, îmi va trebui mult timp pentru a putea recupera un an de studii, da 1 an, sunt la nivel de clasa a 8 a căci Edward mă meditase în timpul liber. El este incredibil de inteligent, mă uimeşte mereu.

Am mers cu limuzina jumătate de oră apoi am zburat cu un avion privat timp de 2 ore apoi am luat altă limuzina şi am mers jumătate de oră cu ea.

Într-un sfârşit, după 3 ore am ajuns la internat. Era un fel de conac vechi ce semana cu un castel transformat în internat… era foarte mare bătrân şi neprimitor, dar asta nu avea să mă descurajeze, nici vorbă. Am chicotit puţin neputând să îmi ascund entuziasmul şi amuzamentul. Am ieşit din limuzină şi am zis pe un ton sfidător, încrezător şi înfumurat demn de statutul meu social.
castel-renovat_size7
– Hm deci asta e celebrul internat Sf Arhanghel, lăsasem un zâmbet larg sfidător şi obraznic să îmi apără pe chip.

– Bună ziua domnule Romero! Aceasta trebuie să fie fiică dumitale Sahara am dreptate? Am auzit multe lucruri despre tine micuţo bine ai venit la Sf Arhanghel.

– Bună ziua directoare Milson, este mereu o plăcere să vă văd, spuse tata punându-şi masca de om-serios-de-afaceri.

– Tu eşti directoarea? Am întrebat mirată.

Mă aşteptam la un moş cu barbă albă şi gras să fie director, dar nu, ei aveau o directoare de 35 de ani slabă la fel de înaltă ca şi mine, blondă cu ochii căprui, interesant.

– Domnişoara Romero dă-mi voie să ţii prezint pe elevi ce alcătuiesc consiliul elevilor. Preşedintele consiliului: Nataşa Álvarez, o elevă excepţională. Copreşedintele: Andrew Ruiz, un adevărat geniu al sportului şi ultima dar nu cea din urmă secretara Ştefănia Gauthier, campioana noastră la literatură. Copii aceasta este noua noastră elevă Sahara Romero şi… scuză-mă pe tine cum te cheamă? Spuse directoare uitanduse la adrian.

– Adrian Serrano, spuse Adrian obosit şi plictisit.

– Ei bine judecând după aspect aş spune că eşti mai mare decât Sahara, aşa că tu vei fi în clasa 10 B iar Sahara 9 A.Îmi pare rău dar nu vă pot pune în aceeaşi clasă.

– Bine spuse Adrian mai plictisit că înainte.

– Domnişoarelor şi Andrew vă rog prezentaţi-le celor 2 studenţi internatul, spuse directoarea întorcându-se către cei 3 elevi atât de plictisitori încât mă făcură să casc incontrolabil şi în legătură cu majordomul tău.. poţi să îl păstrezi, completă directoarea întorcându-se din nou spre mine.

– Cum zici tu. Ceva îmi spune că internatul ăsta are nevoie de… o schimbare, am spus uitându-mă la cei 3 elevi din faţa mea, o să fie amuzant, am completat eu accentuând zâmbetul sfidător ce o îngrijoră pe directoare.

– Domnişoară la ce vă referiţi prin schimbare? Întrebă directoare în timp ce tonul ei deveni uşor panicat.

Probabil gândea ceva de genul „o nu de ce mi-a adus pacostea asta pe cap?”

– Nimic doamna directoare, sunt doar entuziasmată de noul meu liceu, am spus punând zâmbetul de înger pe buze.

– Sunt convinsă domnişoara Sahara.

Directoarea îşi încrucişă braţele la piept în timp ce mă privea direct în ochii mei albaştri. Ştia că o să abia de furcă cu mine.

Edward mă săgetă cu privirea şi îmi transmitea mesaje de mustrare, tata abia se abţină să îşi păstreze masca de om serios iar Adrian şi tipul ăla Andrew abia se abţineau să nu izbucnească în râs.

– Sahara te rog zâno cu noi, spuse Andrew zâmbindu-mi foarte amuzat de conversaţia mea cu directoare. Ceva îmi spune că acest an va fi unul foarte interesant, completă el luându-mă de mână şi conducându-mă spre intrarea principală a şcolii.

– De acord, spuse Ştefănia cu un zâmbet poznaş pe faţă.

– Romero bine ai venit la Sf Arhanghel, promit că acest loc te va schimba, spuse Nataşa vrând parcă să să îmi rupă mâna care o ţinea Andrew.

Eu m-am oprit, m-am dus în faţa ei, foarte, foarte aproape de ea şi i-am zis amuzată:

– Eu nu sunt la fel de sigură că şi tine.

Ea scoase un mârâit nervos şi îşi accelera mersul. Eu m-am prefăcut că mă împiedic şi cad pe Andrew. El mă prinse fără să cadă şi îmi aruncă un zâmbet seducător. Nataşa mă săgetă cu privirea parcă vrând să mă strângă de gât iar eu după ce mă „ajută” Andrew să mă ridic în picioare m-am strâmbat şi i-am spus:

– Dacă crezi că mă poţi schimba te înşeli căţea.

Ea fu şocată de înjurătură iar Andrew izbucni într-un râs incontrolabil. Adrian îşi dădu ochii peste cap părând uşor enervat.. probabil tot din cauza Nataşei.

– Am avut dreptate, tu chiar eşti interesantă, a spus Andrew printre hohotele de râs.

– Şi nici nu ai văzut totul, i-am zis făcându-i cu ochiul pentru a o enerva pe Nataşa.

– Abia aştept să îmi arăţi, spuse Andrew schiţând un zâmbet nerăbdător.

– Bine atunci să mergem spuse Nataşa luându-ne de mână pe mine şi Andrew doar pentru a nu ne mai atinge.

La scurt timp ne dădu drumul mâinilor. Ştefănia îl sorbea din priviri pe Adrian, îl privea ca şi cum ar fi fost un zeu şi încercă să se abţină de la salivat pentru că nu ar fi fost de loc atractiv. Nataşa se apropia de mine şi îmi şopti la ureche:

– Îţi garantez târfo într-o săptămână vei fi exmatriculată.

– Nu prea cred căţeao. Du-te în cuşca ta şi nu mai latră ca dracu e evident că nu şti să muşti.

Eu cu asta i-am închis gura. Of doamne… câinele ăsta cu spume la gură nu va sta liniştit, dar lasă Nataşa îţi voi pune eu botniţă.

//

//

7 gânduri despre &8222;~capitolul 3:Internatul Sf Arhanghel~&8221;

  1. „Of doamne… câinele ăsta cu spume la gură nu va sta liniştit, dar lasă Nataşa îţi voi pune eu botniţă.” asta mi-a pus capac…am izbugnit intr-un ras isteric si nu m-am mai putut abtine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s