~capitolul 1:The legend of Sahara~

-Sahara !Sahara fugi! Sahara !! Acelea au fost ultimele cuvinte auzite din partea lui Eduard și am făcut ceea ce mi-a zis ,am fugit,am fugit departe lăsând lacrimi fierbinți sa îmi distrugă gingășia ,frumusețea și mai ales puterea ce odată o afișam cu atâta ușurință.Sufletul îmi era greu ,inima…o simțeam cum mi se sfâșie cu fiecare pas făcut iar în minte mi se desfășura scena morții lui Eduard iar,și iar,și iar la nesfârșit…

Din cauza lacrimilor vederea a început sa îmi fie încețoșată ,încă o viata draga mie se stinse în seara asta rece de vara …încă o persoana iubita părăsise aceasta lume și totul a fost din cauza mea ,a fost doar vina mea ,dar acum nu pot sa ma gândesc la asta …nu acum…acum trebuie sa alerg…departe…și mai departe mi-as fi dorit sa pot sa fug și de suferință ,de regrete,de destinul meu de a fi mâncată de un demon dar mai ales de amintirea  morții celor dragi mie,de as putea pur și simplu sa uit ,dacă as putea face asta…dar nu pot,nu știu ce o sa fac în viitor…tot ce știu este ca trebuie sa fug.

Pădurea era întunecată ,neprimitoare și silențioasă tot ce se auzea era sunetul pașilor mei în ploaia care îmi ascundea lacrimile și îmi permitea sa plâng ,adăpostindu-mă de ochii lumii și de orice șansă de a primi ajutor.

Eram neajutorata ,ce puteam eu o catenatae contra unui demon?Lacrimile mele au început sa îmi curgă cu mai multa repeziciune usturându-mă din ce în ce mai tare ,însa nu simțeam prea multe lucruri în seara aceea ,nu simțeam nici zgârieturile crengilor …ce lăsau răni care sângerau cu abundenta ,tot ce simțeam era durerea din sufletul meu.La scurt timp oboseala își spuse cuvântul  abia răsuflând m-am sprijinit de un copac pentru câteva secunde ,deși știam ca demonul era în urma mea ,am început sa alerg cu greutate știind ca dacă monstrul ma va  prinde sacrificiile făcute în seara aceasta fuseseră toate în zadar și nu puteam îngădui asa ceva.Ploaia începu încet încet sa se domolească pana ce se opri de tot.

Ochii ma ardeau asa de tare încât am început sa fiu conștientă de durerea provocata de aceștia.I-am închis 2 secunde pentru a atenua durerea provocata de aceștia ,dar aceste 2 secunde de neatenție fura de ajuns sa cad într-o prăpastie adânca.

Alunecam cu viteza spre cea ce începea sa semene cu un râu.Pietrele îmi zgâriau picioarele ,fusta neputând sa le apere spre ghinionul meu.Am căzut în râu, apa îmi spala câteva din rănile mele de pe corp dar nu și pe cele din suflet …durerea începu sa fie atât de puternica încât cu greu mi-am oprit țipătul de durere care avea sa atragă monștrii spre mine.Am încercat sa ma ridic dar fără folos…căzusem la loc în apa rece ca gheata,simțeam cum corpul îmi amorțește cu fiecare secunda în care stăteam acolo iar atunci l-am simțit ,cum se apropie de mine cu repeziciunea aceea inumana ,era clar,demonul venea iar eu nu mai puteam alerga …era dea dreptul sufocant .

-Toate acele vieți prețioase pierdute degeaba?Nu nu voi îngădui asa ceva !Haide ridicate Sahara!adunandu-mi  toată forța m-am ridicat cu greu și am început sa fug împroșcând cu apa peste tot dar ,era prea târziu demonul cu ochii lui albi ce tânjeau după sânge deja se năpusti asupra mea ,eu cu un gest instinctiv  m-am răsucit spre demon și am scos cuțitul  care îl țineam mereu într-un fel de teaca legata de piciorul meu ,bine ca aveam fusta asa ca nu îmi fu greu sa îl scot și sa îl țin aproape de pieptul meu cu lama îndreptată spre demon.

Printr-o mișcare agera ,cum ma învățat bunul și blândul Eduard,am parat gheara demonului care se îndrepta spre gatul meu cu mana libera iar cu cea care ținea cuțitul lung de 30cm am încercat sa îl rănesc pe acel monstru,însă fără folos.Am făcut o săritura mare în spate încercând sa măresc distanta dintre noi și am început sa ma retrag ușor mărind-o din ce în ce mai mult,îmi țineam mâinile în fata pieptului apărându-mi inima fără sa las breșe de care demonul sa se poată folosi, dacă  mi-ar fi smulso din piept era stop joc pentru mine.Ochii mei albaștrii căpătaseră aceeași culoare ca și parul meu lung și rosu ce îmi acoperea în întregime spatele.Acum eram pregătită sa înfrunt monstrul ce mi-a ucis prietenii ,lacrimile mele se opriseră iar tristețea nimicitoare și frica dispărură și făcură loc unei furii incredibile.

Monstrul era mai puternic ca mine ,mult mai rapid dar,nu putea gândi logic ,el doar ataca ,era ca o mașină fără sentimente setata pe atac ,cu nici un alt obiectiv sau plan,însa din fericire puteau simți durerea.

Fara sa stea pe gânduri,nu ca ar avea asa ceva,ma ataca iar eu reușisem sa ii parez din nou lovitura ,însă imediat după aceea el îmi trase un genunchi în stomac ce ma arunca câțiva centimetri și ma făcu sa îmi pierd puțin  echilibrul,apoi încercă sa îmi dea un pumn în piept însă eu ma folosisem de mana lui cea solida pentru ami recapătă echilibrul și ii dădusem un picior în fata ,el își duse ,instinctiv mâinile la fata iar eu atacam fără oprire dându-i pumni și picioare pe unde apucam și unde știam ca este mai dureros.Dupa câteva secunde se repezi spre mine și vru sa ma prindă de gat și sa îl rupă dar nu reuși i-am înfipt cuțitul în mana apoi printr-o mișcare rapida l-am tras afara și i-am înfipt cuțitul în gat despicându-i beregata în 2 ,însă asta nu era de ajuns pentru al omora ,am dat în gatul lui cu cuțitul pana când l-am decapitat într-un sfârșit.

Eram secătuită de puteri,eram amețită din cauza pierderii sângelui,tot corpul ma durea ,era o senzație de parca eram în iad,și poate chiar eram dar nu aveam timp sa ma gândesc la asta ,inconștient am început sa fug ,sa fug spre Eduard,spre locul în care îl părăsisem ,adunând ce îmi mai rămăsese din forță am escaladat stânca.

-Haide Sahara ai trecut prin lucruri și mai rele,aceasta fusese încercarea mea lamentabila de incurajare.

Imediat ce am escaladat stânca am început sa alerg,surprinzător ma simțeam din ce în ce mai puțin obosita …și atunci mi-am dat seama,foloseam Sperare ,m-am oprit și m-am uitat într-o balta ,ochii mei care trebuiau sa fie albaștri erau roșii,voi simți efectele Sperare-ului  mâine …și nu vor fi de loc plăcute,rănile mele începeau sa se vindece  iar pe jos am observat ,nu departe de mine 3 cadavre de demoni ,cineva ma ajutase,dar cine?Am început sa alerg iar și am ajuns într-o porțiune a pădurii unde copacii erau efectiv rupți în 2 și răvășiți ,atunci l-am văzut strălucind în lumina lunii ,era un demon cu parul lung și alb,cu ochii  captivanți ,de un auriu incredibil de frumos ,era înalt ,elegant și foarte atrăgător iar pe gatul lui se putea observa acea floare…floarea pe care o aveam și eu pe piept …tatuajul lui se întindea  de la gat la, ochiul lui drept,avea unghiile foarte lungi ,ceea ce este caracteristic unui demon și ținea în mana lui stângă trupul fără viata a unui demon ,nu încăpea îndoiala ,el era demonul meu…cel ce mi-a dat inima.

Respirația îmi era greoaie și nu era din cauza alergatului,prezenta lui,pur și simplu ma sufoca…era incredibil,nu mi-as fi imaginat niciodată ca ar putea fi asa de …de superb și incredibil,era evident ca nimic din el nu era uman și asta ma făcea mai curioasa ,vroiam sa știu mai multe despre el…dar știam ca nu avem timp de taclale mai ales ca prezenta lui ar fi însemnat ca a venit aici pentru as lua inima înapoi :

-Eu…tu,tu ești …dar nu am apucat sa termin caci un glas puternic și suav ma oprit zicând:

-Sunt Urameshii.Dadu drumul trupului ce îl ținea în mana și veni spre mine ,cu un gest din mana îmi dezactiva Sperare-ul iar durerea aceea insuportabila amestecata cu oboseala ma cuprinse și leșinasem neputând sa le mai suport ,nu mi-am dat seama dacă m-am prăbușit pe pământ sau nu caci nu mai puteam simți nimic dar aveam un sentiment ca cineva ma prinse de mijloc și ma feri de ciocnirea dureroasa cu pământul …

Demonul meu… era asa de frumos oare ce vroia sa facă? sa își ia inima înapoi ?dar nici nu am apucat sa îl rog sa ma lase în viata…nu știu dar ceva îmi spune ca dacă i-as cere mar lăsa în viata și mar lăsa sa păstrez inima …ceva … ceva ma atrage de  el..poate pentru ca avem aceeași inima …nu știu dar voi afla și voi rămâne în viata ,asta e o promisiune …Eduard …iți promit ca voi lupta și voi rămâne în viata.Urameshii…numele acesta..numele acesta înseamnă durere,amar sau regret …acest nume îmi inspira încredere și în acelas timp ma întristează …totul e asa de ciudat oare ce se va întâmpla cu mine? Un lucru e sigur orice ar fi,orice obstacol mi-ar apare în cale îl voi depăși și voi lupta.thumb_nuante par 2012 roscat _4sRed_Eye_by_Krwawy_EdwardP10403925Ai-ochi-albastri--Fa-i-sa-para-si-maif-luminosibella-kristen-stewaddrt-twilight_5dd5189916

//

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;~capitolul 1:The legend of Sahara~&8221;

  1. Este o evolutie care sper sa ramana constanta si sper sa fie si mai buna!Imi pare bine ca ti-am fost de ajutor,si imi place extrem de mult!In primul rand Sahara,cu care m-ai cucerit inca de la descriere si acum m-am lasat cucerita de notiunile necunoscute!
    Abia astept sa vad ce e cu demonul asta!
    As avea o singura rugaminte:de fiecare data cand personajele spun vreo replica,sa le pui linia de dialog ca nu se mai intelege cine spune ce si catre cine,ok?
    Asa va parea si mai lung capitolul 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s