The soul of innocent

Holurile academiei St James erau ca de obicei pline cu tot felul de elevi fiecare mai excentric decât celalalt. Aici puteai vedea toate naţiile pământului de la arabi la ruşi, de la romani la americani. Soneria suna de intrare iar eu ca de obicei întârziam la ora, dar sincera sa fiu nici nu îmi prea pasa.Si ce dacă întârziam? Nu e sfârşitul lumii hello! Am văzut ca profu de mate deja intrase la ora şi chiar nu aveam chef sa îl aud cum zbiară la mine, apropo dacă zbieratul ar fi proba olimpica profu meu de mate ar fi campion mondial şiu ce spun doar exersează pe mine zilnic. O data nu am putut auzi 3 zile din cauza ţignalului lui şi întrebam mereu „Ce?”, „Ha?”, „Mai zi o data”. Nepăsătoare am trecut pe lângă uşa închisă a clasei mele şi m-am îndreptat spre scările ce duceau spre acoperişul clădirii. Ignorând semnul cu fumatul interzis din camera scărilor am scos pachetul de ţigări şi am scos o ţigare. Am deschis uşa ce ducea spre acoperişi apoi am aprins ţigarea. Am tras un fum lung apoi am suflat fumul ce nu mai putea sta în plămânii mei.

Cerul era senin şi frumos, soarele cald al primăverii îmi mângâia pielea alba ca laptele. O adiere de vânt ce mi-a dat fumul de ţigare în fata ma făcut sa îmi reamintesc de acea zi ceţoasă de toamna ce ma marcat pe viaţă la propriu si la figurat. Acea zi netrebnica ce şi-a lăsat amprenta pe sufletul si corpul meu, lăsând ca amintire o cicatrice dea lungul spatelui meu. Zi nemernica de ce încă îmi bântui visele ce încep sa se transforme în coşmaruri?

Dând cu mana prin fumul de ţigară parca vrând sa alung acea amintire năucitoare, am plecat spre gardul de 3 metri înălţime de sarma ce despărţea acoperişul de o mare si mortala înălţime. M-am pus pe jos şi am început sa ma uit gânditoare la cer. După ce am terminat ţigarea am scos alta si am aprins-o.

Vântul rece îmi deranja parul brunet si lung ce părea, în acel moment ca nu se întâlnise cu pieptenul azi dimineaţă. Fumul… ceata… acea toamna ceţoasa de acum 3 ani.. ma întreb cine o fi fost el? Tot ce îmi amintesc din acea zi este ca am fost prinsa într-un accident rutier din cauza cetei dense si am fost salvata de un băiat ce avea cam 15 ani pe atunci. El mi-a salvat viaţa, cine ştie dacă el nu era eu eram acum moarta si nu ma alegeam doar cu o cicatrice nemernica. Daca as putea sa îmi reamintesc de chipul lui…

– Saya! Saya iar fumezi?

– Nu e mare chestie.

– Of, nu e bine pentru sănătatea ta, a spus Mira.

Mira este prietena mea din copilărie, e mica si drăgălaşa si foarte feminina. Ochii ei verzi ca jadul arătau perfect combinaţi cu parul ei scurt si ondulat ce ii dădea un aspect copilăresc. Tenul palid, zâmbetul gingaşi şi inocent ii completau aspectul angelic. Deşi Mira are 16 ani nu arata de loc ca si cum ar avea 16 cum nici eu nu arat de 15, multa lume mi-a spus ca arat de 17-18 nu ştiu de ce, nu sunt cine ştie ce frumuseţe.

– Trebuie sa renunţi la obiceiul asta Saya.

Mira veni spre mine, se apropia exagerat de mult apoi îmi lua ţigarea şi o stinse. Mira se puse în poala mea şi începu sa se holbeze la expresia mea neutra, cu un zâmbet tâmp pe fata. După 5 minute lungi şi plictisitoare ma săruta scurt si apăsat. Văzu ca nu reacţionez si ca nu sunt surprinsa, aşa ca încerca sa îmi dea un sărut franţuzesc la care i-am răspuns. I-am pus mana la ceafa apoi am răsturnat-o pe podea desprinzându-mă cât de repede posibil din sărutul ei.

– NU se va întâmpla Mirajane.

– Saya eu doar, eu te iubesc, ce nu înţelegi?

M-am ridicat de pe ea apoi am aprins o ţigare păstrându-mi calmul şi spunând:

– Hiade dacă mai întârziem mult la ora, profu o sa tipe atât de tare încât o sa îl audă poliţiştii si o sa îl aresteze… din nou.

– Asta e un motiv în plus sa întârziem, a spus Mira zâmbind.

– Haide în clasa, Mira.

Amândouă am pornit spre clasa fără nici un cuvânt. In timp ce îmi savuram ţigarea ma prefăceam ca nu observ felul în care Mira ma sorbea din priviri. Mira e îndrăgostita de mine de 2 ani iar eu tot o resping şi ii spun ca nu o iubesc de un an şi 7 luni. Deja m-am obişnuit cu ea ţinându-se după mine si îmbrăţişându-mă. M-am plictisit sa ii spun mereu ca nu o iubesc în felul ala, aşa ca o las ca pe ea şi nu ii mai spun nimic dar asta nu înseamnă ca o sa fiu cu ea si o sa o las sa ma sărute. Fuck no sunt o fata ce dracu? M-am gândit de multe ori sa o abandonez pe Mira, dar nu am putut sa o fac, desi e mai mare ca mine cu un an puştoaica e neajutorata fără mine. Eu sunt mai puternica si mai înalta ca ea, o apar de toate belelele în care se bagă. Of viaţa mea ar fi mai uşoara fără o belea ca ea, dar pur si simplu nu o pot lasă singura.

– Oh, vai! Oare vad bine? Mirajane si Saya ne-au onorat cu prezenta, sunt mişcat fetelor, a spus profu de mate după ce am intrat în clasa.

– Da scuze domnule profesor, eu eram la baie, a spus Mira.

– Si tu domnişoara Saya?

– Ea a fost cu mine la baie.

– Eşti Saya si eu nu ştiam?

– Nici eu nu ştiam, am spus ignorându-l pe prof si plecând către banca mea lăsând hohotele de ras ale colegilor mei sa umple încăperea.

– Doamne da-mi putere! In regula voi vorbi cu tine, Saya după ora, Mirajane du-te în banca.

Mira dădu din cap si pleca spre banca. Restul orei profu a continuat sa vorbească iar eu am început sa ma uit pe fereastra lângă care se afla banca mea. Tipii din clasa a 11 a jucau un meci de basketball, ii urăsc pe cei de a 11 a, ne considera pe noi bobocii ca fiind nişte prospături ce nu merita băgate în seama. Un tip cu parul roşcat si cârlionţat tocmai dăduse un cos. Păreau sa se distreze atât de bine mai ales roşcatul cu ochii verzi. Era chiar foarte bine făcut şi îmi atrăsese atenţia. Un tip sexy în şcoala asta în sfârşit! Roşcatul arata ca o pasare de foc una libera şi bucuroasa, părea sa fie în elementul lui.

– Domnişoara Saya poţi sa îmi spui ce iţi distrage atenţia de la ora mea?

– O pasare…

– Du-te şi prinde-o!

– Bine, am spus ridicând din umeri şi plecând spre uşa apoi trântind uşa cu putere parca vrând sa o blochez pentru ca Mira sa nu ma urmeze.

Din depărtare l-am auzit pe prof spunând:

– Nu Mira, nu poţi sa te duci la baie sau după Saya dacă asta vroiai sa întrebi. Sa continuam.

Am ieşit din şcoală şi m-am îndepărtat spre locul unde jucau tipii basket. M-am aşezat pe iarba şi am început sa ii privesc.La un moment dat unul din ei a venit la mine şi ma întrebat zâmbind:

– Iţi place spectacolul?

– Se putea şi mai bine…

– Şi mai bine? Ce, tu…

– Marius, ce faci? Flirtezi în mijlocul jocului? Întreba roşcatul cu ochii verzi apropiindu-se de noi si făcându-mă sa zâmbesc.

– Ma întrebam doar dacă domnişoarei ii place spectacolul.

– Si ii place? Întrebă roşcatul chicotind.

– Se pare ca nu.

– Ce zici? Te descurci mai bine? Ma întreba roşcatul.

– Ha?

– Vrei sa joci?

– Bine…

– Oh, sa nu crezi ca te voi lua uşor doar pentru ca eşti fata.

– Nu ma aşteptam la altceva. Cum va cheamă?

– De ce? Te-ai îndrăgostit de noi si vrei sa afli cum ne cheamă?

– Nu, vreau doar ca stiu pe cine voi bate pe azi la la basket roşcatule.

– Oooo se pare ca boboacă are gheare.

– Se pare ca roşcatul vorbeşte prea mult. Eu sunt Saya, tine minte.

M-am ridicat de pe iarba apoi am alergat spre teren, am furat mingia de la unul din jucători apoi am dat un cos cu uşurinţă.

– O sa fie amuzant. Eu sunt Marco, cel ce te va învinge azi.

– In visele tale iubire, în visele tale.

Am început un joc 1 la 1 cu Marco si am fost învinsa într-un mod umilitor la diferenţă de 1 punct.

– Nu îmi vine sa cred, am spus întinzându-mă pe iarba moale.

– Nici mie, aproape mai bătut, eşti buna.

– Dar nu de ajuns de buna.

– Aşa e, eu sunt grozav.

– Uite unde era modestul.

– Hei tu ai spus ca nu eşti destul de buna, nu eu.

– Mda.. ce ai păţit la mana dreapta? De ce o ai bandajata?

– Ah, asta? E o cicatrice veche si urata, am vrut sa o acopăr.

– Si eu am o cicatrice…

– Ce?

– E.. una ciudata. E un fel de linie… se întrerupe putin la jumătatea spatelui apoi continua iar… e ciudata ţi-am spus.

– Ciudat… hm.. de…

– Sayaaaa!!!

Imediat ce am auzit acel strigat plin de fericire si entuziasm m-am ridicat în şezut apoi am simţit doua braţe subţiri si delicate îmbrăţişându-mă. Simţeam pieptul ei cum se presa pe spatele meu iar buclele ei aurii îmi acopereau putin fata.

– Mia, am spus oftând.

– Oh, acum pricep.

– Ce pricepi Marco? Am întrebat putin confuza.

– Voi doua sunteţi vestitul cuplu de lesbiene ale scolii, nu?

Mira zâmbi si se pregăti sa spună „Da” dar eu am ţipat ridicându-mă si dărâmând-o pe Mira de pe mine:

– Nu sunt lesbiană! Pentru numele lui dumnezeu!

– Dar Saya… ai spus ca ma iubeşti…

– Ca te iubesc…!? Ca te iubesc?! Tu unde ai fost în ultimii doi ani? Am spus asta de 1000 de ori si o sa o repet! NU te iubesc!

– Atunci dovedeşte, a spus Marco nelăsând-o pe Mira sa spună ceva.

– Cum?

– Combinate cu mine.

– E o gluma nu?

– Nu. Eşti interesanta, ai un corp de mi-a sucit minţile si îmi place personalitatea ta. Ce zici?

Mira se uita la mine cu nişte ochii rugători, implorându-mă sa îl refuz.

– Bine, am spus punându-mă la el în poala si sărutându-l cu pasiune.

Mira pleca plângând… apoi nu am mai auzit nimic de la ea timp de o luna. Nu mai venea la liceu si nu îmi răspundea la telefon. Într-o zi am primit un mesaj de la ea ce spunea sa vin la infirmerie.

Eram putin agitata, nu am mai văzut-o pe Mira de mai bine de o luna si nu ştiam cum sa ma comport cu ea acum ca eu si Marco suntem împreuna.La început a fost doar un joc dar cu timpul am început sa îl iubesc pe Marco si chiar vreau ca Mira si cu Marco sa se înţeleagă bine. Cred ca si Marco ma iubeşte, se uita de fiecare data la mine cu acea privire intensa ce îmi face inima sa o ia din loc, dar… oare ii cer prea mult Mirei? Am o senzaţie neplăcută, ceva rău se va întâmpla simt asta si nu îmi place…

Când am deschis usa infirmieri ei am fost uimita de ce se petrecea în fata ochilor mei. Mira băgase un cuţit în umărul drept al lui Marco.

– Saya, uite, ştiam ca tipul asta te angajează cu ceva. Acum nu o sa iţi mai poată face nici un rău.

Privirea ei de maniac îmi îngheaţă sângele în vene. Am fugit spre ea si i-am dat un pumn cât de tare am putut. Am puso la pământ si m-am urcat pe ea apucând-o de gulerul cămăşii si trăgând-o mai aproape de mine forţând-o sa ma privească în ochii:

– Ce dracu e în capul tău Mira? Tu… ai băgat un cuţit in Marco! Ai încercat sa îl omori! Tu. Cea de acum, mi-e scârba sa ma uit la tine! O urăsc pe Mira cea de acum! Ce sa întâmplat cu prietena mea? Ce sa întâmplat cu fata aceea care ma făcea mereu sa gândesc pozitiv si sa ma bucur de viaţă? Unde e prietena mea?

– Saya…

Mira ma împinse si fugi. Eu am fugit spre Marco si i-am scos cuţitul uşor. L-am dezbrăcat de cămaşa… rana era adânca.

– Saya, ce faci?

– Am luat lecţii de prim ajutor. Te pot ajuta, nu îţi face griji.

Am fugit si am luat nişte vata si dezinfectant. Am căutat bandajele dar din cate se părea nu mai erau. Asistenta nu era de găsit iar Marco sângera din ce în ce mai tare. După ce i-am dezinfectat rana mi-am dat jos cămaşa rămânând doar în sutien. Mi-am rupt ca masa apoi i-am bandajat rana lui Marco.

– Saya…

– Taci idiotule. Nu am de gând sa te las sa ma părăseşti când m-ai făcut sa te iubesc atât de mult, am spus îmbrăţişându-l strâns.

El ma îmbrăţişă înapoi. Sângerarea se opri. Am stat câteva minute acolo apoi l-am simţit pe Marco cum îmi desfăcea sutienul.

– Marco..?!

– Stai.

Marco îşi dădu jos bandajul de la mana apoi îşi puse mana pe spatele meu.

– Vino.

El se ridica ţinându-mă strâns si nelăsându-mă sa ma desprind de el.Se duse la oglinda din încăpere apoi îmi spuse zâmbind:

– Tu eşti… uitate în oglinda.

– Cicatricea mea… ce e cu ea? Am întrebat văzându-mi reflecţia cicatricii.

– Uite…

Marco îşi puse mana pe care avea cicatricea pe spatele meu. Cicatricile se completau reciproc.

– E ca un pazal…

– Da…

– Deci tu… tu m-ai salvat atunci?

– Aşa se pare. Tu erai fetiţa aceea…

– Da, am spus sărutându-l apăsat pe buze.

Marco îmi dădu cămaşa lui apoi am plecat la un prof. Imediat ce ne văzu profu chema o ambulanta apoi am plecat la un spital. A doua zi Mira nu veni la liceu iar mai târziu în aceeaşi zi am primit un mesaj prin care îşi anunţa sinuciderea. Am încercat sa o opresc dar… nu am reuşit.

~La înmormântarea Mirei~.

– Eşti bine Saya?

– Marco… da… vreau doar sa fiu putin singura.

Marco pleca iar eu rămăsesem acolo privind pirata de mormânt pe care era inscripţionat numele Mirei. Totul părea atât de ireal, părea sa fie un coşmar. Eu stand aici privind incapabila de vreo reacţie mormântul Mirei. Mira… era moarta, parca abia acum cruntul adevăr ma izbi, ma simţeam ca si cum abia acum realizam ca Mira era moarta. Mira e moarta, nu mai trăieşte. Sa îmi spună cineva ca e doar un joc, ca e doar o halucinaţie de la prea multe lovituri la cap.Ma aşteptam ca în orice moment sa o aud pe Mira strigându-mi numele si îmbrăţişându-mă. Totul e mult prea ciudat, mult prea fals pentru mine.La un moment dat nemaisuportând tăcerea ce simţea cum îmi distruge sufletul am spus:

– Hei Mira. Îmi pare rău ca nu am reuşit sa te protejez. Chiar îmi pare rău si nu spun asta doar pentru ca nu vreau sa ma bântui în vise… Doamne uitate la mine. Pana si în situaţia asta glumeai Saya? Îmi pare rău Mira… stiu ca am promis ca o sa te protejez si ca nu o sa mai plâng niciodată… dar azi… o sa îmi încalc si a doua promisiune. Iartă-mă…

Încet ploaia a început. Oare tu eşti Mira? Chiar si acum plângi pentru mine? Vedeam oamenii cum fugeau prin ploaie si încercau sa nu se ude prea tare.De ce putini oameni simt ploaia dar majoritatea doar simt cum se uda? Ma simţeam ca si cum lacrimile Mirei ma îmbrăţişau, parca vrând sa ma înece si sa ma ducă la ea. Pana si acum te gândeşti doar la tine Mira? Nu e corect…

– Saya… chicoteşti?

– Da, bănuiesc ca da Marco. E ironic, atât de ironic încât doare.

– Sa mergem.

Marco ma îmbrăţişă strâns parca fiindu-i teama sa nu plec undeva sau sa dispar.

– Marco, ma doare, nu voi pleca nicăieri. Promit.

– Cu tine nu pot fi niciodată sigur. Nu îmi promite, căci vei promite degeaba. Eu ma voi asigura ca nu ma vei părăsi niciodată.
– Hm… nu pot cere nimic mai mult, am spus sărutându-l.

Am plecat împreuna cu Marco lăsând-o pe Mira zăcând sub atâţia metri de pământ.

Hei Mira, ma poţi vedea de acolo de sus? Nu vezi ca plâng? Ajută-mă sa fiu fericita, idioato. Nu spuneai ca dacă eu nu sunt fericita nici tu nu poţi fi? Zâmbeşte cretino si fi fericita acolo sus căci si eu voi fi fericita aici jos alături de Marco.

Mira… zâmbeşte.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;The soul of innocent&8221;

    • dap ma gandeam sa nu fie prea lung si de aceea am fost mai rapida si toate alea 😀 da vroiam sa il fac ceva mai deeep dar nu prea mia iesit AHHHHH gata cu chiulitu la treaba am de scris la capitoleeee fara numar:))))))))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s