~Capitolul 2:I show you what can I do~

După ce am fost gata îmbrăcată am ieşit val vârtej pe uşă şi le-am făcut semn oamenilor lui Jayden că sunt gata. Am intrat în SUV şi am plecat, da Jayden e destul de bogat şi maşinile de teren sunt o slăbiciune de-a lui, zice că îl definesc, că oamenii ca el trebuie să aibă astfel de maşini.

-Oh Jayden mi-ai mai luat o zi din liceu, iar trebuie să recuperez, firar ea de treabă. Înjuram eu în gândul meu.

Nu întodeauna ştiam unde trebuie să merg ca să îi găsesc pe cei care îi stricau afacerile aşa că a amenajat un loc undeva la marginea oraşului unde erau nişte clădiri părăsite, numai bun pentru a putea lăsa ura să iasă la iveală şi ţipetele celor care pică pe mâna mea să nu se audă. Oamenii lui îi aduceau acolo pe cei de care eu trebuia să am grijă ca să fie mai simplu.

Am ieşit din maşină şi am plecat pe urmele lor, am intrat în una dintre clădiri şi acolo erau trei băieţi. Le vedeam frica care au pus stăpânire pe ochii lor când m-au văzut. Pe parcursul anilor, de când Jayden m-a luat de pe străzi, am reuşit să îmi fac o reputaţie de bad girl. Toţi mă ştiau şi ştiau de ce sunt în stare. Le erau frică de mine şi de ceea ce le pot face. Credeau că puterile mele vin de la semnul din naştere, credeau că sunt blestemată şi de aceea nimeni nu mă poate înfrânge. Cât de greşit, în toţi aceşti ani a avut grijă ca să fiu antrenată corespunzător, să devin o maşină de ucis fără sentimente.

-O să fie uşor. Mi-am zis în gând.

Le-am ignorat privirile şi am trecut la treabă. Le-am făcut semn cu capul spre cuşca special amenajată pentru lupte, iar ei au ştiut instant ce vreau. Mi-am lăsat pardesiul într-un cui şi am intrat. Primul tip era mai înalt ca mine şi părea destul de bine făcut, teroarea din ochii lui se amesteca cu furia, nici el nu se putea decide care sentiment e mai mare. A fugit spre mine, iar eu m-am ferit. S-a oprit înainte să intre în plasă şi s-a întors, dar eu am fost mai rapidă, m-am întors şi i-am dat un pumn în faţă. Aproape a căzut, dar eu nu m-am lăsat i-am mai dat un pumn, apoi un genunchi în abdoment, apoi iar un pumn până a căzut la pământ plin de sânge.

-Chiar că a fost uşor. Mintea mea cânta de bucurie.

Băieţii mi l-au adus pe celălalt, dar de data asta a fost mai uşor. Din trei pumni zdraveni şi două picioare în abdomen l-am lăsat inconştient. Ego-ul meu doar zâmbea. Mai aveam unul şi apoi puteam pleca. Când mi l-au adus am rămas parcă înmărmurită. Nu îi era frică de mine, nu era furios, nu era nici cum. Dar ochii lui spuneau ceva ce mă umilea, îi era milă de mine. Nu permit nimănui să îi fie milă de mine. Lumea trebuie să mă urască şi să îi fie frică mine. Furia din mine creştea şi raţiunea m-a părăsit. Am mers spre el şi i-am dat un pumn la coaste. S-a clintit un pic, apoi mi-a dar şi el un pumn în faţă. Oooo în sfârşit unu destul de curajos să dea în mine. M-am şters la gură de sângele care îmi curgea printre buze şi am sărit pe el. Amândoi aruncam pumni şi picioare din toate direcţiile. Adrenalina îmi curgea prin vene şi nu lăsa ca durerea să mă doboare. O secundă de neatenţie din partea lui şi am câştigat. S-a lăsat păcălit, am căzut la pământ şi mă prefăceam că mai am puţin şi leşin. Îl vedeam printre pleoapele închise cum râde triumfător şi veni şi se lăsa asupra mea.

-Puternica Reyna, bătută de un tip oarecare. Nu credeai că ai să vezi ziua asta nu?

Şi tocmai când vroia să mai spună ceva l-am lovit peste picioare şi a căzut pe spate. Apoi m-am ridicat rapid şi m-am pus peste el. Am început să îl lovesc în faţă, abdomen, la coaste, pe unde apucam. Furia din mine era prea mare şi faptul că râdea de mine îmi instinga sentimentu acesta şi mai tare. Când am obosit era terminat. M-am ridicat de pe el, am ieşit din cuşcă, mi-am luat pardesiul şi am ieşit din clădire.

Aerul proaspăt parcă îmi curăţa faţa. Imediat după ce am intrat în maşină au intrat şi Allan cu Roger.

-Oh Reyna, era cât pe ce să cred că tea dat gata.

Eu doar am zâmbit viclean şi mă uitam la ei pe sub sprâncene.

-Ştii Reyna? Într-o zi va trebui să vorbeşti cu noi. Nu poţi să rămâi tăcută pentru totdeauna.

Poate chiar trebuia să fac asta, dar mândria mea era prea mare ca să o fac acum. Poate într-o zi, într-o zi o să încep să vorbesc din nou. Şi nu ştiu de ce simt că acea zi va veni curând.

Am ajuns înapoi acasă şi când am intrat în casă i-am auzit vocea lui Jayden.

-Şi i-ai dat gata?

Eu doar am dat din cap în semn că da.

-Bună fată. Da după felu cum arăţi a fost destul de greu?

Am dat din umeri în semn că nu e mare lucru şi apoi am plecat spre camera mea. Aveam nevoie de o baie şi să îmi curăţ rănile şi apoi să văd dacă mai am timp să ajung la şcoală.

După ce am terminat baia şi mi-am îngrijit rănile am început să mă îmbrac şi să îmi bag cărţile în geantă. Când m-am uitat la ceas deja era mult prea târziu, şcoala era terminată de vreo două ore.

-Cât mi-a luat frate să fac patru lucruri?

Am auzit o bătaie în uşă şi după cinci secunde a apărut de după ea draga de Miriam. Era o femeie aproape de patruzeci. Nu avea copii şi tot timpu şi-l petrecea aici, fie că îi plăcea fie că nu. Ea a avut grijă de mine din secunda în care am fost adusă aici.

-Reyna, scumpo…a încercat să spună ceva dar s-a oprit când mi-a văzut faţa. Ce-ai păţit? De ce arăţi aşa? Iar te-a trimis Jayden să îi faci treaba murdară?

-Oh Miriam, nu ştiu de ce mai întrebi asta. Doar ştii bine care e răspunsul. Miriam era singura cu care vorbeam. Nimeni nu putea scoate de la mine un cuvânt.

-Ar fii trebuit să te lase să mergi la şcoală, nu să te trimită să te baţi cu cine ştie ce golani.

-Mda, ar fii trebuit. Bine că măcar a meritat şi că nu am mers până acolo degeaba. Am încercat să par cât mai indiferentă, dar ea mă cunoştea prea bine.

-Nu te mai preface că nu îţi pasă.

-Da nu mă prefac. A încercat să spună ceva dar am întrerupt-o. Vroiai să îmi spui ceva când ai intrat, ce e?

-Ah da. Jayden a spus că trebuie să te pregăteşti fiindcă diseară mergeţi la nu ştiu ce petrecere. A zis că ştii tu despre ce e vorba.

-Aaa da. Am uitat. La 8:00 e o ”petrecere” unde va avea loc o afacere, iar eu, ca de obicei, trebuie să fiu acolo cu el. Ştii tu, dacă intervine ceva eu am grijă să se rezolve.

-Îmi aduc aminte când ai venit aici…nu am mai lăsat-o să continue.

-Miri uite cât e ceasul, trebuie să mă pregătesc, nu pot merge în hainele astea.

-Bine. A spus ea puţin nostalgică. Nu vrei să mănânci ceva înainte de plecare?

-Ah ba da. Până nu ai sugerat nu mi-am dat seama că sunt lihnită. Un zâmbet larg i s-a răspândit pe faţă şi m-a întrebat.

-Ce ai vrea să mănâncă?

-Nu ştiu, ce vrei tu să faci. Cobor şi eu într-o jumătate de oră.

-Bine. Te aştept. M-a pupat pe frunte şi apoi a plecat.

După ce a ieşit am început să mă îmbrac, să mă machiez. Iar după o jumătate de oră am coborât. Jos mă aştepta Jayden mâncând nişte clătite.

-Ah Reyna Reyna. Arăţi fabulos.

Eu doar am zâmbit şi m-am aşezat la masă. Eram îmbrăcată cu o pereche de pantaloni negrii din piele, un corset tot negru din piele, iar în picioare aveam o pereche de botine cu toc cui, nu prea înalte ca să mă împiedice în caz de vreo bătaie, dar nici joase ca să par banală. Pe deasupra aveam o geacă din piele cu ţinte.
-În seara asta vrei să furi inima cuiva?

Eu nu am zis nimic, iar Miriam a venit şi mi-a pus farfuria cu clătite în faţă, am dat în cap în semn de mulţumesc şi am început să mănânc. După 15 minute am fost gata.

-Haide Reyna, trebuie să plecăm.

M-am ridicat de la masă, m-am uitat 2 secunde la Miriam şi apoi am plecat. De data asta nu am mers cu maşina obijnuită, de data asta am mers cu o maşină sport şi Jayden conducea. Aveam excortă două BMW X6, unul în faţă şi unul în spate. Ceva nu e în regulă. Ori e ceva foarte important, ori e prea periculos să mergem ca de obicei noi doi şi cele două gărzi de corp de încredere ale sale. O să aflu cât de curând.