~Capitolul 4 :we meet again~

Părinţii mei.. nu i-am urat niciodată dar nici nu am simţit ca ii iubesc… eram ca nişte străini forţaţi sa stea unii alături de ceilalţi, insa după ziua de azi am început sa ii privesc cu totul alti ochii, ei trebuiau sa fie duri si sa nu imi arate compasiune pentru a ma proteja… sa fi spion nu e uşor de loc.

Drumul înapoi spre casa a fost liniştit si lipsit de alte cuvinte… nici eu dar nici mătuşa mea nu am spus nimic… Amândouă am considerat ca sa spus tot ce era de spus.La un moment dat mătuşa mea mia luat mana in a eu si mi-a dereglat ceasul… ştiam ca urmăreşte ceva dar ce?

~După ce am coborât din maşină~

– Cat a durat drumul?

– Waw aşa direct ma iei.De aceea mi-ai dereglat ceasul nu?

– Antrenamentul tau nu va înceta prea curând.Cat?

– 20 de minute si 34 de secunde.

– Nanosecundele?

– De când am coborât din maşină 21.

– Si de când sa oprit motorul?

– Un total de 19 minute 11 secunde si 33 nanosecunde. Mulţumită?

– Du-te si îmbracă-te, avem o misiune grea la noapte.

– Da…

Eram entuziasmata, aveam sa îl vad din nou pe Mat, dar asta nu o sa preia controlul asupra mea, nu o sa fiu neglijenta sau neatenta. Asta ar putea fi ultima mea şansă de al prinde… si nu pot sa o irosesc. Sunt putin speriata dar voi reuşi. Am făcut un dus lung apoi m-am îmbrăcat cu o rochie lunga si roşie, fara bretele ce imi avantaja silueta iar crăpătura rochiei, ce devenise deja un fel de semnătură dea mea când vine vorba de îmbrăcăminte eleganta, imi punea in evidenta picioarele lungi ce se odihneau într-o pereche de sandale negre cu tocul de 10 cm ce se potriveau perfect cu mica curea neagra ce stătea pe talia mea si ajuta rochia sa nu alunece. Un colier negru din dantela se potrivea perfect cu cerceii si inelul incrustat cu pietre preţioase. Mai târziu stilistul imi termina coafura ce reprezenta un fel de coc elegant si sofisticat ce imi dezvăluia umerii catifelată. Bretonul imi acoperea fruntea ce era putin prea lata pentru gustul meu, 2 şuviţe lungi si ondulate ce imi încadrau chipul ca într-un tablou imi completau coafura. Din nou petru a 1000 oara eram perfecta din orice punct de vedere.

Ultimul lucru pe care l-am făcut înainte de a pleca din camera mea si a ma urca in limuzina alături de mătuşa mea a fost acela de a lua un pistol si al pune la un fel de centura ce era legata de piciorul meu stâng, ascunsa de rochia lunga. Nu aveam sa fiu luata prin surprindere si a doua oara.Cu pasi graţioşi ca de balerina am ieşit din camera si am coborât scările.La scurt timp mi-am intersectat privirea cu cea a mătuşii mele ce părea sa nu fie mai prejos când vine vorba de eleganta si bun gust. Ea era îmbrăcată cu o rochie albastra eleganta din mătase cu mâneci lungi si cu mici ornamente negre ce se asortau cu perechea de sandale cu tocul mai mare ca al meu in care se odihneau picioarele ei lungi. Corpul ei perfect, picioarele lungi si dezvelite de crăpătura rochiei, mâinile fine si unghiile ce aveau un model franţuzesc ar fi putut înnebuni orice bărbat. Ea chiar era o agenta desăvârşită, se folosea de orice, informaţii şantaj, aspect, de absolut orice pentru a obţine ceea ce doreşte dar in acelaşi timp îşi păstrează mândria si statutul.

– Nu e rău a spus ea apucându-mă de barbie si întorcându-mi fata de la stânga la dreapta si de la dreapta la stânga.

– Putem pleca?

– Regula 5…

-„Răbdarea este absolut necesara pentru un agent, a fi spion înseamnă 90% răbdare si 10 % acţiune” stiu deja poezia.

– Ma bucur ca o şti acum pune in practica ceea ce şti. Haide.

Ma simteam perfect, sigura pe mine, încrezătoare in propriile forte. Mi-am ascuns sentimentele deci mi-am „pus masca ” mea impenetrabila pe fata afişând un zâmbet angelic si plin de încântare ce nimeni nu şi-ar da seama ca e doar o prefăcătorie. Da când faci parte din o familie precum a mea capeţi experienta in a face aşa ceva.

– Eliza?

– Ah! D.. da, ce este?

– Neatenţie, şti ca asta e mortal, nu?

– Da…

Nu am fost atenta?! Nu am fost atenta la ce ma înconjoară, asta e.. teribil! Nu pot repeta greşeală, putin agitata m-am uitat la ce ma înconjura.Se pare ca eram in limuzina… si deja ajunsesem. Inima a început sa imi bata nebuneşte iar corpul meu era întocmai ca o statuie, nu îl puteam mişca întocmai ca privirea mea ce rămăsese aţintită asupra impresionantei vile de o mărime si frumuseţe impunătoare.
– Eliza, sa mergem.

– Da…

Cu ajutorul mătuşii mele am reuşit sa ies din limuzina si sa ma calmez.

– Nu mai afişa acea… fata speriata.

– Speriata? Eu nu afişez o asemenea expresie, am spus recapatandumi controlul asupra sentimentelor cu care ma luptam de multa vreme si asupra corpului ce părea ca nu vrea sa ma asculte de loc.

D.P.D.V. al Analinei (mătuşa, Analina e numele ei complet)

Elizabeth este foarte distrasa, oare a fost o decizie buna sa o aduc aici? Nu nu am timp de regrete. Jocul deja a început si se pare ca oponentul meu a venit, nu îl pot vedea dar stiu ca e cu ochii pe Eliza, îl simt pe acel Corb netrebnic. Trebuie sa fiu atenta si sa nu o scap nici o secunda din ochii pe Eliza, am riscat mult folosindu-o pe ea ca momeala dar voi reuşi sa o protejez si sa îl prind pe Corb.Se pare ca Eliza nu a realizat prezenta lui inca, sper ca te vei descurca mica mea nepoata…

– Elizabeth… calmează-te, totul va fi bine.

– Stiu, îl voi prinde.

– SI ce o sa faci după aceea?

– Poftim?

– Ce o sa faci după ce îl prinzi?

Se pare ca întrebarea mea a fost întocmai ca o palma peste fara, Eliza. Nu se aştepta la asta. Nu imi place sa o forţez in felul asta si sa ii provoc sentimente neplăcute, insa nu am de ales, cu cat va fi mai devorata de sentimentele ce le are pentru Corb cu atât va fi o prada mai uşoară si cu cat e o prada mai uşoară cu atât corbul se va relaxa din ce in ce mai mult si va comite o greşeală iar atunci eu îl voi prinde. Imi pare rău ca o folosesc pe Eliza in felul acesta dar ea ar înţelege… asta e una din primele reguli ce i le-am predat:”Foloseşte-i pe alţii dar nu te lăsă folosita” mama ta probabil ştia ca plănuiesc sa te folosesc într-un fel sau altul de aceea ma ameninţat. Imi pare rău Eliza, imi pare rău ca ţi-am trădat încrederea…

D.P.D.V al Elizei.

Ce voi face? Ce voi face după ce îl prind? Ore.. îl voi elibera? Nu asta ar fi absurd de ce mas mai chinui sa îl prind? Ma voi duce cu el? Sau.. îl voi va pe mana agenţiei guvernamentale? Eu… nu stiu. Ce voi face atunci? Oare..

– Oh… Analina, e o încântare sa va reîntâlnesc.

– De asemenea Xavier. Elizabeth dansul e Xavier de la Ruse. Dumnealui e cel ce a organizat prezentarea si geniul ce a creat bijuteriile.
– O placere domnule de la Ruse.
Xavier imi lua mana si mi-o săruta. Xavier nu era pe cat de bătrân ma aşteptam, nici pe departe. Tipul părea sa aibă in jur de 20 de ani. Parul lui blond uşor cârlionţat iar ochii lui verzi ma făceau sa ma calmez din ce in ce mai mult.

– Scuzaţi-mă domnule de la Ruse dar daca imi permiteti as vrea sa stiu câţi ani aveţi?
– Te rog spune-mi Xavier am 20 de ani. Am auzit multe lucruri despre tine.

– O, vai aşa sa fie? Imi pare rău eu acum am auzit de dumneavoastră.

El izbucni in ras datorita onestităţii mele.

– Nici o problema Eliza. Am auzit ca eşti un adevărat înger, se spune ca frumuseţea ta angelica este incredibila iar inteligenta ta este pe măsura frumuseţii. Am crezut ca sunt doar exagerării… dar acum nu mai sunt atât de sigur.

– Ma flataţi…

– Draga mea pot sa îţi cer o favoare?

– Desigur Xavier.

– As vrea ca tu sa fi modelul pentru piesa principala a colecţiei mele.

– Ar fi incantata sa aibă o asemenea onoare, a spus mătuşa mea înainte ca eu sa apuc sa refuz.

– Splendid. Acum va rog sa ma scuzaţi trebuie sa merg sa discut si cu ceilalţi oaspeţi.

– Nici o problema domnule Xavier, a spus mătuşa mea.

– Oh înainte sa plecăti imi puteţi spune va rog cum se numeşte piesa principala?

– De sigur se numeşte: kunguru hadi.
-„Pana corbului”?

– Nu ştiam ca ştiţi Swahili.

– Nu sunt doar o începătoare, stiu doar câteva cuvinte cum ar fi „mawindo”
-„Prada”

– Întocmai.

– Sunteţi cu adevărat interesanta domnişoară Elizabet cu adevărat interesanta. Acum va ros sa ma scuzaţi ma asteapta oaspeţii.

Tipul asta ştie mai mult decât vrea sa arate.Hm… haide sa vedem cat de mult ma pot folosi de el”Foloseşte-i pe alţii dar nu te lăsă folosita”. Am început sa ma plimb prin sala apoi m-am oprit sa vorbesc cu o doamna ce o cunoşteam de la o petrecere a părinţilor mei. M-am prefăcut sa sunt interesata de discuţia mea cu ea in timp ce i; urmăream pe Xavier fara ca el sa îşi dea seama.

– Elizabeth? Elizabeth tu eşti?

Vocea suava si plăpândă dar in acelaşi timp enervanta ma făcut imediat sa îl recunosc.

– Joshua.

– Scuză-mă Elizabeth imi poţi spune cine este acest tânăr? Întrebă doamna cu care vorbeam înainte.

– Da, de sigur. El este Joshua Moore… fostul meu logodnic…

Din capitolul urmator:

„-Nu ma poti tine aici captiva!

-Pariem?

Parul lui lung si negru ma facea sa il asemui neintentionat cu un demon gata sa imi ia sufletul.Intentiile lui nu erau curate iar eu nu am de gand sa stau si sa nu fac nimic …pentru a 2 a oara in seara asta am de gand sa evadez dintr-o incapere pazita si sa ma urc pe acoperisul cladirii.Deja am inceput sa ma obisnuiesc dar…in seara asta se va intampla ceva …e greu de explicat dar o simt …seara asta se va termina cu varsare de sange iar acel sange nu va fi al meu”