~capitolul 4:when the dead speak~

Verificam ceasul din 5 in 5 minute. Eram agitata si abia ma puteam abţine sa nu dau cu pumnul in parbriz. Tot îl stresam pe săracul Mikael cu întrebări gen „Cat mai avem?” sau „Nu am ajuns inca?” si chestii de-astea. Săracul, abia se abţinea sa nu îmi traga una, văzând ca chipul lui ajunsese la o nuanţă de roşu care nu credeam ca este omeneşte posibila am vrut sa îl enervez mai tare sa vad cate de mult se poate aprinde si cat va mai dura pana când îmi va trage una apoi Lucifer ii va trage si lui una pentru ca nu la ascultat si ooo ce aveam sa ma distrez.

– Nu mai zâmbi atât, va crede lumea ca eşti o nebuna eu deja cred asta.

– Mulţumesc, îmi dau toată silinţa.

El murmura ceva in barba ce probabil era o înjurătură a naibii de grotească sau sadica. Fata lui era la fel de roşie ca fundul unui babuin după ce a fost ciupit de 100 de raci apoi se tarat cu fundul pe şoseaua 66 din New mexico apoi îşi făcu 24 de injecţii dureroase. Da am o imaginaţie bogata.

– Tu chiar nu şti ce sa faci sa ma enervezi nu?

– Sincer? Nu rămână nici o data in pana de idei când vine vorba de enervat pe cineva.

– Si acum ce ai de gând sa faci?

– Chiar vrei sa şti?

– Da. Nu îmi plac surprizele.

– Păcat. Te voi ataca când te aştepţi mai putin.

– Chiar crezi ca ma poţi învinge într-o lupta?

– Cine vorbea de lupta fizica?

– Ce vrei sa spui?

– Eşti prof la şcoala mea nu?

– Da suplinitor… o nu nu o sa faci asta!

– Ce sa fac? Eu nu as face nimic frăţiorului meu mult iubit.

– Lilith, tu…

– UITATE IN FATA!

Mikail apăsase pe frâna cu putere. Maşina ce prinse o viteza destul de mare încerca sa se oprească si sa nu lovească persoana din fata lui. Mikail întoarse cat de mult putu volanul evitând un posibil cadavru, maşina se lovi de un copac in timp ce aluneca pe partea dreapta si lăsa urme negre in urma.

– Uitate pe unde naiba mergi, a spus Mikail ieşind din maşină.

Am ieşit si eu din maşină pentru al vedea pe tipul ce stătea pe jos si începu sa rada ca un maniac.

– Oooo nu ştiam ca profu de psihologie poate vorbi aşa. Sunt mândru de tine Mikail.

– Endersan! Ce faci aici? Trebuia sa fi la ore acum 2 ore. Ce cauţi pe străzi? Daca vrei sa mori azi o sa te ajut cu placere.

– Hooo linişteşte-te Mikail.

– Lilith, intra înapoi in maşina.

– Hopa. Am văzut ceea ce nu trebuia sa vad? Se pare ca draga noastră Lilith sa hotărât sa se întoarcă. Gata cu spânzuratul prinţeso?

– Ce visezi acolo? Spânzurat?

Endersan se ridica de pe jos adoptând o expresie serioasa.Ma privea fix in ochi si încerca sa înţeleagă ce se petrece.

– Endersan Lilith… are amnezie.

– Oooo acel tip de amnezie. Dragul a trecut ceva timp de când nu am mai avut o prospătura.

– Prospătura?

– O sa înţelegi mai târziu acum treceţi amândoi in maşina, daca întârziaţi cel ce va fi spânzurat voi di eu, directorul vrea sa va vadă urgent.

Imediat ce am intrat in maşina Mikail a apăsat acceleraţia cat de tare a putut, cum naiba nu au putut sa vadă poliţiştii o maşină ce mergea cu 230 de km/h? Oraşul asta, nu stiu daca e ciudat sau daca e super tare.

– Hai hai hai fuga in biroul directorului!

– Ha?

– Hai Lilith nu mai dormi am ajuns la director acum!

-„Da sa trăiţi domnule general”daca asta te aştepţi sa spun atunci o sa trebuiască sa aştepţi mult si bine.

– Haide Lilith sa mergem. Apropo eu sunt Emet draga mea prospătura.

– Încetează cu chestia cu prospătura!

Emet ma lua de mana si începusem sa alergam spre biroul directorului… crede, nu cunoşteam scoală.

– Domnule director am ajuns si v-am adus prospătura, a spus Emet intrând in birou fara sa mai ciocane.

Directorul murmura doar un aproape insesizabil „Bine” si nu se clinti. El stătea pe scaunul lui din piele neagra întors, ce nepoliticos nici măcar nu ii puteam vedea chipul si nici nu se sinchisea sa se prezinte aşa ca a trebuit sa fiu eu cea care începem.

– Eu sunt Lilith domnule director… pot sa stiu pentru ce… maţi chemat in biroul dumneavoastră.

Emet tremura de placere si abia se abţinea sa nu izbucnească in ras. Ce nu e n regula cu tipul asta?

– Domn.. do.. domnule di… direct.. or.. Li.. lilit.. h ea… apoi izbucni intr-un ras zgomotos câteva lacrimi prelingându-se pe obrajii lui palizi. Ochii verzi, umbriţi de genele lungi erau ascunşi de pleoapele închise strâns. Parul roşcat, ciufulit dar totuşi aranjat intr-un fel numai de Emet ştiut era acum răvăşit.

Directorul izbucni si el in ras.

– Li… Li… Lilith nu o sa mai fi atât… atât de politicoasa… du… după ce îl vezi pe… pe director.. ha ha haaaa!

Deja începeam sa ma enervez, scaunul se întoarseră rapid iar o pereche de picioare cu cizme cu tinte se puse zgomotos pe birou, jacheta deschisa cu putina blana ii acoperea putin tricoul mulat verzui, o brăţară cu tinte se odihnea pe mana lui stângă iar perechea de ochelari ce o rodea indura in tăcere acel chin. Parul lung odinioară lăsat liber acum era strâns într-o coada aproape insesizabila la spate ochii roşii ma priveau cu insistenta aşteptându-mi reacţia.

– Lucifer… chiar ma întrebam când o sa îţi faci apariţia. Acum înţeleg de ce râdea nebunul asta ca un handicapat.

Rânjetul lui se accentua întocmai ca si greata ce o simţeam in acel moment.

– Emet, lasă-ne singuri.

Emet continua sa rada si ieşi din camera, acel ras enervant pierzându-se in liniştea ce se aşternu.

-Tipul asta e jumatate hiena sau ce?

Lucifer ma privea cu pofta. Îşi dădu jos picioarele de pe birou si spuse cu o voce joasa aproape ca o şoaptă cu o voce blândă si dulce cu nişte ochi rugători ce ma hipnotizau:

– Vino la mine Lilith.

El ridica mana si ma aştepta sa vin, e prima data când îmi spune numele, nu înger prost nu idioata doar eu Lilith, un nume ce se mula perfect pe buzele lui perfecte, un nume ce as fi dorit sa îl aud de mii de ori, ma simţeam ca si cum as fi hipnotizata, nu am avut aceasta senzaţie nici o data, îmi plăcea si totuşi ma speria. Eram la 2 cm distanta de el si simţeam o dorinţă puternica de al atinge, de al îmbrăţişă.

– Haide, stai jos.

El îmi făcu semn sa stau in poala lui iar eu exact asta facem, i-am mângâiat obrazul apoi bărbia si in cele din urma i-am atins buzele cu vârful degetelor, el ma urmarea nespunând nimic… eram ca o marioneta prinsa in vraja sa… marioneta? Vraja?

– Nu!

Am ţipat apoi m-am ridicat rapid, m-am împleticit in propriile mele picioare si am căzut.

– Ce naiba mi-ai făcut?

El zâmbi uşor trist. Lucifer era trist? Lumea nu mai are mult de trăit spuneţi-vă rugăciunea băieţi!

– Nu ţi-am făcut nimic.De data asta TU ai fost cea care ma atacat.Ma întreb ce se întâmpla in continuare daca nu te opreai?

Oare.. spune adevărul? Nu ma hipnotizat el? Oare… asta era dorinţa mea? Nu nu trebuie sa cad in capcana lui.

– Nu te cred!

– Faci ce doreşti.

Se întoarse cu fata la usa fara sa ma privească. Nu trebuie sa am încredere in el nu pot avea încredere in el. M-am ridicat si am pornit spre usa. Am deschis usa fara sa ma uit înainte si sa vad ca… nu mai eram in scoală, in fata mea era un bar iar hainele cu care fusesem îmbrăcata dispărură si ele si fura înlocuite de o bluza cu umerii goi pana deasupra buricului neagra, o pereche de pantaloni din piele cu nişte bretele negre si nişte cizme milităreşti de aceeaşi culoare ca bluza. Usa din care venisem se închise, nu dispăru dar se închise si nu mai puteam sa o deschid. Un model frumos, un fel de trandafir roşu apăru pe ea. Atunci mi-am dat seama asta era o alta încercare care cine ştie unde dracu ma va duce.

Am mers la bar si am comandat o bere.

– Eşti noua pe aici domnisoara? Întrebă barmanul de 37 de ani cu burta de 10 km… bine poate exagerez 9 km.

– Da…

– Si cauţi ceva?

– Haha, se poate spune si aşa. Cum pot ieşi de aici?

– Pe usa, cum e normal sau preferi pe geam?

– Nu… exista pe aici o usa cu un model mai ciudat pe ea? De exemplu un trandafir roşu?

– Domnisoara tu cauti probleme.

– Deci ştii unde e?

-… nu stiu împrospătează-mi memoria.

– Cu un pumn e bine?

– Hopa se pare ca domnişoara e periculoasa.

– Zi unde e usa.

– Nu sunt un tip rău domnişoară…

– Dar nici bun nu eşti.

– Exact, dar of… am făcut multe chestii de care nu sunt mândru la viaţa mea daca te ajut poate îmi mai iartă si mie Dumnezeu păcatele si poate aşa îmi mai ajut si eu copii. Intra pe usa aceea apoi prima la dreapta si pe partea stângă vei găsi ceea ce cauţi. Oh si spune-i lui Ken ca îl salut.

– Mersi… si cine e Ken?

– Vei afla in curînd acum du-te!

Am făcut întocmai cum a spus barmanul si in sfârşit am găsit usa, acum e acum, oare am dreptate si ma voi întoarce la liceu sau ma voi pierde si mai mult? Am deschis usa si la fel ca data trecuta si închise imediat de data asta formându-se un trandafir negru pe ea. Hainele mele si ele se schimbaseră, purtam o rochie neagra ce îmi acoperea complet picioarele, avea bretele subţiri si un model foarte drăguţ din dantela neagra. M-am trezit cu un pistol in mana stangă si cu un trandafir negru im mana dreapta. Ceata era groasa dar nu se ridica la mai mult de un sfert de metru de pământ pietre funerare împânziră tot locul iar corbii croncăneau neîncetat. Un peisaj foarte macabru.

– Acum ce mi-ai mai pregătit Lucifer? Cat de jos vrei sa ajung? Pana când ai de gând sa ma laşi sa decad in felul asta?