~Capitolul 8 :The most amazing feeling~

Am coborât de pe scenă după un ultim comentariu al presei și apoi ne-am amestecat în mulțime.Dacă se poate spune așa.Eric mă ținea de după mijloc lângă el și eu nu știam ce săă fac în timp ce el saluta pe toată lumea.Mă simțeam cumva în plus unde o vedeam pe Ale cum chicotește și se poartă prostește cum nu a mai făcut-o niciodată din cauza lui Grey.

Ne-am găsit locurile la masa din față,se spunea că gala aste ne era dedicată.Seara era abia la început.

În fața mea era Ale iar în fața lui Eric,Grey.Luminile se jucau frumos peste sală iar muzica orchestrată cu măiestrie mă ducea cu gândul la o nuntă.Atmosfera era feerică iar femeile cu rochii superbe și bărbații îmbrăcați impecabil erau desprinși din tabloide.

Nu-mi venea să cred că am ajuns aici,noi,două eleve normale care mai au 2 luni până la BAC.Chipul lui Ale trecea prin mai multe faze,când era fericită și absorbită de Christian,când era cu gândul departe.

–Ai plăcerea de a-mi oferi acest dans?l-am auzit pe Christian când s-a ridicat de lângă mine.

–S-sigur.a spus Ale trezită din visare.

Cei doi se mișcau lent și frumos pe ringul de dans.Normal că au fost în atenția fotografilor dar nici noi nu ne puteam regăsi în intimitate.

–Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat.l-am auzit pe Eric spunând.L-am privit mușcându-mi buza de jos și am spus:

–E greșit.

–Poftim?

–Nu o să fie bine,nu o să iasă bine!Gândește-te că ei se așteaptă ca noi să ne recunoaștem relația ascunsă de nu știu câți ani când noi ne cunoaștem doar de 2 zile!

–O să fie bine,doar nu-i lăsa să te acopere de întrebări.Sunt niște șacali,mereu au fost,mereu vor fi.a spus atingându-mi mâna.

–Sper să ai dreptate.am spus când s-a ridicat.

–Hai,ridică-te.a spus încă ținându-mă de mână,privind în jur apoi zâmbindu-mi blând.

M-am conformat și m-am lăsat condusă pe ringul de dans undeva mai departe de Ale și Christian.I-am simțit mâna pe spate și m-am încordat iar atunci i-am întâlnit privirea.Era mai înalt decât mine,așa că trebuia să îmi las capul pe spate puțin pentru a-l privi în ochi.

–Nu știu să dansez.am spus eu amuzată de mine roșind în obraji realizând cât de aproape sunt de el.

–Nici eu nu știu să dansez așa ceva dar… .

–Nu ai mai dansat așa niciodată?l-am întrebat acum el fiind cel pus în încurcătură.

–Nu de la nunta mamei.a recunoscut privind în jur.

–Înțeleg,am spus lăsând capul în jos.

Înaintam pe melodia care ne învăluia și deși nu eram îmbrăcată în roșu,acordurile de la ”Lady in red” mă atingeau.Am îndrăznit,pentru prima dată,și mi-am pus mâinile în jurul gâtului său,brațele lui înconjurându-mi talia.

Mi-am lăsat capul pe umărul lui și tot ce am putut vedea au fost blitzurile aparatelor de fotografiat.Aveam să tronăm pe paginile ziarelor și probabil a revistelor dacă aveam să căntinuăm așa.Am fost întrerupți de un glas familiar,care ne-a rupt din îmbrățișare.

–Noi ne retragem.a spus Christian.

–Merg cu voi.am spus privind-o pe Ale.

–Nu-i nevoie,a spus ea.Mă duce Christian acasă.

Am fost surprinsă de răspunsul ei.Am îmbrățișat-o și i-am șoptit la ureche:”Să vin acasă?”

–Nu-i nevoie… .a spus și ea.

Cei doi au plecat și am rămas doar noi în atenția celor curioși.

–Și…acum ce facem?am spus în timp ce ne îndreptam spre masă.

–Vreau să te duc acasă.Concertul e în câteva zile iar tu nu ai repetat deloc și mâine vreau să nă întâlnim din nou.

–Oh.am spus eu ușor dezamăgită.Nici nu știu la ce m-aș fi așteptat dar… .

În mașină am fost destul de tăcuți.L-am zărit pe Zizoo iar apoi pe Gats și a oprit puțin mai în față.

–La naiba!am spus amintindu-mi de ce mi-a spus Ale.

–Ce s-a întâmplat?a întrebat Eric uitându-se la mine.

–Mi-am uitat cheile iar Ale…nu-i acasă.am mințit eu.

–Trebuie să facem ceva în privința asta.a spus zâmbind spre mine.

–Și ce propui?am spus tot mai relaxată.

–Doar privește.a spus demarând.

***

Ne aflam în fața clădirii de pe Republicii în care am dat proba.A parcat la subsol și ne-am îndreptat spre intrare.

–Ce facem aici?am întrebat privindu-l.

–Aici locuiesc.Cel puțin momentan.

Am luat liftul și am oprit la etajul 3.După ce ușile s-au deschis am pășit pe holul unui hotel pustiu.M-a condus spre o cameră cu uși duble apoi a spus:

–Poți dormi aici dacă vrei.

–Mulțumesc,chiar nu știu ce a fost în capul meu când… .

large.jpgkuh

~~A doua zi~~

M-am trezit singură,într-un pat enorm.Nu era camera pe care mi-a dat-o Eric,pentru că asta avea doar o ușă.Mi-am căutat telefonul și am văzut ca scria mare:CURSĂ ALE.

–La dracu!am spus înfășurându-mi cearșaful în jurul trupului.Nu știam ce s-a întâmplat,și îmi părea al dracu de rău dara veam să aflu,deocamdată,aveam o cursă de prins.

Un gând despre &8222;~Capitolul 8 :The most amazing feeling~&8221;

Lasă un comentariu